Viceprimarul PDL al municipiului Campulung Moldovenesc, Mihaita Negura, candideaza din partea PNL pentru functia de primar al orasului


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul PDL din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a fost prezent joi, în conferinţa de presă a PNL Suceava, unde a anunţat că va candida din partea liberalilor pentru funcţia de primar al municipiului de la poalele Rarăului. Negură este al doilea membru PDL care trece la PNL după ce la începutul acestei săptămâni, liderul PDL Rădăuţi, Petru Carcalete a anunţat că va candida din partea PNL pentru funcţia de primar.

Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că a făcut această alegere întrucât primarul actual, exclus în urmă cu un an din PNL, nu a reuşit să facă nimic pentru cetăţenii din acest municipiu şi că a stopat orice încercare de dezvoltare a oraşului.

El a subliniat că Negură va fi candidatul PNL la funcţia de primar susţinut de PSD şi PC. “Acesta este un mărţişor pe care îl oferim lui Gheorghe Flutur. Oamenii încep să fugă din echipa lui Flutur şi vom mai prezenta candidaţi PNL care sunt acum primari PDL, consilieri locali, consilieri judeţeni din PDL şi chiar directori de deconcentrate de la PDL. Nu vom primi pe oricine ci se vor alătura echipei PNL Suceava doar cei cu profil moral adecvat şi profesioniştii”, a spus Băişanu.

Preşedintele PDL Câmpulung Moldovenesc, Gheorghe Niga, a declarat că pentru organizaţie este un moment neplăcut. „Nu ne aşteptam să facă gafa asta. Avem oameni serioşi în partid. El, ca viceprimar, a avut o prestaţie modestă şi a încercat să aibă pantofii lăcuiţi mereu şi a intrat mai puţin pe şantiere”, a spus Niga.

El consideră că Negură a trădat echipa PDL din Câmpulung Moldovenesc, dar că nu a produs îngrijorare în organizaţie. „Ne mobilizăm la treabă în continuare. Trădarea lui Negură va fi sancţionată în iunie, la alegeri”, a mai spus liderul PDL Câmpulung Moldovenesc.

Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a apreciat că echipa lui Gheorghe Flutur se subţiază de la o zi la alta. “Flutur, împreună cu cei care au mai rămas în jurul lui iau lecţii pentru a cânta la instrumente şi pentru a forma orchestra care cânta când se scufunda Titanicul”, a spus Nechifor. El a adăugat că Gheorghe Flutur a renunţat la Mişcarea Populară pentru că şi-a dat seama că „e greu să o facă de unul singur”.

Preşedintele PDL Rădăuţi, Petru Carcalete, şef al ISJ Suceava, preşedinte al ATOP şi consilier judeţean, a anunţat, marţi, că va candida din partea PNL pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi unde PDL susţine pe primarul democrat-liberal în funcţie Aurel Olărean.


Intră acum și în grupul de