„Gala Profesorului Bologna” premiaza modelele academice romanesti


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a lansat miercuri, 29 februarie, cea de-a V-a ediţie a proiectului „Gala Profesorului Bologna”, ce va avea loc în perioada 11-13 mai 2012, la Iaşi.

“Gala Profesorului Bologna’’ este un proiect anual desfăşurat la nivel naţional cu scopul de a premia şi motiva acele cadre didactice care aduc cel mai semnificativ plus de valoare educaţiei din România, din perspectiva studenţilor. Aceştia sunt profesorii care ne formează cu adevărat ca profesionişti şi ca oameni, modele demne de urmat care promovează Învăţământul Centrat pe Student şi sunt o adevarată sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru generaţia noastră.

Proiectul constă în nominalizarea de către studenţi a profesorilor lor preferaţi, ulterior aceştia fiind evaluaţi de către o echipă de studenţi externi care analizează măsura în care cadrele didactice se încadrează în profilul „Profesorului Bologna”.

Gala propriu-zisă se va desfăşura pe parcursul a trei zile, în perioada 11-13 mai 2012 şi include în acest an dezbateri şi ateliere la care vor participa deopotrivă studenţi şi profesori care vor analiza şi dezbate importanţa implementării în România a unui Învăţământ Centrat pe Student, dar şi asupra ultimelor schimbări majore la nivel naţional şi internaţional în materie de educaţie. Asemenea ediţiilor anterioare, evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere a Profesorilor Bologna unde îi vom aplauda împreună pe acei pedagogi care respectă parteneriatul real închegat cu studenţii în procesul de învăţare.

Invităm pe această cale ca studenţii să îşi nominalizeze profesorii favoriţi pe www.profitari.ro!

În acest an, Gala Profesorului Bologna este organizată de către Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi, Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi, Liga Studenţilor Economişti şi Liga Studenţilor Electrotehnişti.

ANOSR


Intră acum și în grupul de