Spectacolul “Scuzati, doamna profesoara!” revine pe scena USV


Intră acum și în grupul de

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani revin joi, 22 martie 2012, de la ora 19.00, în Auditoriumul “Joseph Schmidt” al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, cu spectacolul de teatru “Scuzaţi, doamna profesoară!”, informează într-un comunicat de presă Cristina Lauric, reprezentant cultural în cadrul instituţiei de învăţământ superior din Suceava.

”Piesa este o adaptare după Liudmila Razumovskaia, după traducerea şi adaptarea lui Lucian Băleanu, în regia artistică a lui Volin Costin. Din distribuţia piesei fac parte actorii: Irina Mititelu (doamna Elena), Sorin Ciofu (Vlad), Bogdan Muncaciu (Pavel), Ioan Creţescu (Victor) şi Lidia Uja (Lidia)”, se arată în document.

Potrivit aceleiaşi surse, scenografia şi costumele sunt asigurate de Mihai Pastramagiu, mişcarea scenică, de Victoria Bucun, regia tehnică – Ioan Ciofu, sonorizarea – Cătălin Bălăniuc, luminile – Eugen Vizitiu, recuzita – Mărioara Dumitraş, alături de Gina Pătraşcu – asistent regie, Mariana Sârbu – sufleur, Gabi Mihăiescu – cabinier, Dana Crăiniciuc – peruchier, Doru Bugeac şi Constantin Răileanu – maşinişti şefi.

“Biletele se găsesc în corpul F, camera 001, între orele 08.00-16.00. Costul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru studenţi”, se precizează în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de