Targ de obiecte handmade, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Afis Targ_handmade_IM SV 2013Iulius Mall Suceava îi invită pe bucovineni să se bucure de o săptămână cu evenimente speciale. Sărbătoarea Unirii, târg handmade, reduceri de până la 80% şi activităţi pentru prichindei se află pe agenda Iulius Mall din următoarele zile.

Joi, 24 ianuarie 2013, librăria Cărtureşti şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară îi invită pe suceveni la aniversarea celor 154 de ani de la formarea Statului Român. Începând cu ora 14.00, tinerii vor susţine un spectacol de cântece istorice şi recital de poezii tematice.

În perioada 25 – 27 ianuarie, clienţii Iulius Mall vor fi întâmpinaţi cu un Târg de obiecte  Handmade. Parterul mall-ului va fi animat de artiştii care îşi pun în valoare munca şi imaginaţia prin articole unicate, dar şi de cei care doresc să-şi îmbogăţească colecţiile de bijuterii, ornamente şi accesorii lucrate manual. Iulius Mall va fi punctul de întâlnire între măiestria pasionaţilor de handmade şi publicul amator de cumpărături inedite.

Şi prichindeii au motive de bucurie la Iulius Mall. În zilele de luni, miercuri şi vineri, cei mici sunt aşteptaţi să îşi demonstreze abilităţile de mari dansatori, de la ora 18.00, în sala Boomdance, de la etajul mall-ului. Năzdrăvanii vor învăţa paşi de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot.

Duminică, Teatrul de Păpuşi „Puppet” îi aşteaptă pe copii la un spectacol vesel şi animat. Începând cu ora 12.00, în zona foodcourt, ştrengarii vor fi spectatorii piesei „Fata Pădurarului”. Mai mult, elevii Colegiului Mihai Eminescu vor susţine un program artistic interactiv.

În 2013, Iulius Mall Suceava continuă să îmbogăţească sesiunile de cumpărături ale bucovinenilor cu evenimente aparte.

Departament PR


Intră acum și în grupul de