„Targul de Turism al Bucovinei” ajunge in weekend la Iasi


Intră acum și în grupul de

flyer TTB 2013_promoIeşenii sunt aşteptaţi în acest weekend în parcarea Iulius Mall, la „Târgul de Turism al Bucovinei”, pentru a savura cele mai gustoase produse gastronomice şi pentru a se bucura de un program folcloric deosebit, anunţă Consiliul Judeţean Suceava, într-un comunicat de presă.

Evenimentul se va desfăşura de vineri până duminică şi este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, în colaborare cu Iulius Mall Iaşi, Muzeul Bucovinei şi Asociaţia „Produs în Bucovina”.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, ora 13.00, fiind urmată de spectacole susţinute de Grupul vocal-instrumental „Piatra Șoimului” din Câmpulung Moldovenesc, Formaţia de dansuri „Plaiurile Pojorâtei” şi de Ansamblul folcloric „Stămăteanca”. Sâmbătă, sărbătoarea toamnei continuă la Iulius Mall, când pe scenă vor urca, de la ora 11.00, Ansamblul folcloric „Plaiurile Soloneţului”, Ansamblul „Gelu Constantinescu” şi Fanfara din Soloneţ. Printre darurile muzicale ale zilei de duminică, oferite de la ora 11.30, se numără Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” şi „Muguri de cântec”.

„Pofticioşii vor putea alege dintr-o gamă variată de produse tradiţionale, de la preparate din carne, lactate, peşte, până la fructe, legume şi miere, toate la preţuri tentante. În plus, vizitatorii târgului vor putea alege destinaţii de vacanţă din oferta turistică a judeţului Suceava şi vor avea şansa să câştige, la tombola cu premii, unul dintre cele zece week-end-uri în Bucovina puse la bătaie. Suntem convinşi că oferta turistică şi gastronomică a judeţului Suceava va determina publicul ieşean să poziţioneze Bucovina în topul preferinţelor destinaţiilor de vacanţă”, se mai arată în comunicatul CJ Suceava.


Intră acum și în grupul de