Sucevenii, invitati sa se alature campaniei “Sprijin pentru sinistratii din Bucovina”

Sucevenii sunt aşteptaţi să-şi ajute semenii afectaţi de inundaţiile care au afectat în ultima perioadă judeţul şi au distrus munca de o viaţă a mii de persoane, prin intermediul campaniei “Sprijin pentru sinistraţii din Bucovina”, demarată luni de Fundaţia “ANA”, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Shopping City Suceava şi Asociaţia “Sfântul Ioan cel Nou”.

Voluntarii Fundaţiei “ANA” îi aşteaptă pe cei cu suflet mare, până în data de 18 iulie, la cortul amplasat în parcarea Shopping City, zilnic, între orele 10:00 şi 18:00.

Potrivit declaraţiilor reprezentanţilor asociaţiilor şi instituţiilor implicate în organizare, campania este una de colectare de bunuri, astfel, fiecare cetăţean al Sucevei se poate implica, donând câteva lucruri celor năpăstuiţi.

În funcţie de posibilităţi, sucevenii pot dona: îmbrăcăminte, încălţăminte, echipamente electronice, mobilier, materiale de construcţii, alimente neperisabile sau chiar bani. Banii pot fi depuşi în urna Fundaţiei “ANA”, amplasată în incinta Shopping City Suceava.

Aflat la conferinţa de presă de lansare a campaniei, reprezentantul Asociaţiei “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, părintele Bartolomeu, a declarat că biserica încearcă să construiască case celor fără adapost până la iarnă. Părintele a adăugat că, până în prezent, asociaţia a hotarât să construiască un numar de 40 de locuinţe, în care vor locui tot atâtea familii rămase fară acoperiş deasupra capului.

Aşadar, toţi cei care pot să-şi ajute semenii aflaţi în mare necaz, au la dispoziţie o mulţime de posibilităţi de a o face. Este momentul pentru un gest de omenie, de solidaritate!