Noul administrator al Bucovina SA: Am venit aici ca să dezvoltăm, să facem locuri de muncă și să mărim numărul de sortimente de produse lactate


Intră acum și în grupul de

Viorel Cibota, noul administrator al fabricii de produse lactate Bucovina SA Suceava a declarat pentru News Bucovina că acționarul majoritar, firma Incomlac din Bălți, Republica Moldova, va face investiții pentru dezvoltarea producției fabricii.

Noul administrator a explicat că firma care a preluat pachetul majoritar de acțiuni al Bucovina SA face parte din JLC Grup din Republica Moldova.

„Am venit aici ca să dezvoltăm, să mărim numărul de sortimente al produselor lactate. Chiar din data de 6 februarie pornim secția de înghețată”, a spus Cibota.

El a arătat că înainte de a investi în Bucovina SA a fost studiată piața și că s-a considerat că există potențial de dezvoltare.

„Am studiat piața. Știm că Bucovina este un brand puternic. Noi știm să producem pentru că avem mai multe fabrici. Chiar și în România avem o fabrică de lactate, Prodlacta Brașov. Am venit aici ca să producem, să facem locuri de muncă și să creștem”, a spus noul administrator.

El a menționat că se va continuăm ceea ce este aici și că se va dezvolta mai departe pentru că vor fi produse noi de înghețată și noi sortimente de lactate

Directorul Daniela Burda din cadrul Bucovina SA a spus că se vor face angajări,  deocamdată fiind vorba de 14 foști angajați care vor reveni la muncă.

„Vom continua și se va mări capacitatea de producție atât pentru înghețată, atât pentru produse, atât pentru glazura de înghețată”, a spus Burda.

Ea este încrezătoare că fabrica de lactate va înflori.

„Va crește pentru că este un potențial, prin investițiile pe care dumnealor le fac”, a spus Burda.

Ea a explicat că a fost nevoie de o infuzie de capital întrucât foștii acționari majoritari ai Bucovina SA nu mai aveau puterea să susțină financiar nevoile de dezvoltare.

CITEȘTE ȘI Producătorul sucevean de lactate Bucovina SA a fost preluat de cea mai mare fabrică de lactate din Republica Moldova


Intră acum și în grupul de