Studentii suceveni au realizat un flash-mob pentru promovarea voluntariatului in orasul lor (VIDEO)

Zeci de voluntari suceveni şi-au dat, marţi, mâinile în Parcul Universităţii, pentru a realiza un flash-mob ce a avut ca scop conştientizarea nevoii de voluntariat la nivelul municipiului Suceava, manifestare prilejuită de celebrarea primei ediţii a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului la Suceava.

Acţiunea a fost organizată de Centrul de Voluntariat Suceava, DJTS Suceava, GIRB, AIESEC, AREAS, la manifestare alăturându-se şi membri ai Asociaţiei “Salvaţi Copiii”, precum şi subprefectul Angela Zarojanu, care le-a transmis tinerilor susţinerea sa şi a Instituţiei Prefectului şi s-a prins, de asemenea, în cercul alcătuit din voluntarii care şi-au dat mâinile şi au strigat: “Voluntariatul te prinde bine! Fii voluntar!”

“Astăzi am debutat în parcul Universităţii < Ştefan cel Mare > Suceava, în a doua zi a manifestărilor prilejuite de Săptămâna Naţională a Voluntariatului, unde împreună cu GIRB, Asociaţia AIESEC şi alte organizaţii studenţeşti din Suceava organizăm un flash-mob, un lanţ format din voluntari, tocmai pentru a atrage atenţia tinerilor suceveni şi celor care trec în momentul acesta prin parc, că la Suceava este nevoie de cât mai mulţi voluntari. Tinerii care doresc să devină voluntari au posibilitatea de a cunoaşte oameni noi, de a lua parte la experienţe inedite alături de voluntarii din celelalte asociaţii şi nu în ultimul rând, pot schimba ceva în societatea în care trăiesc prin participarea lor activă”, a declarat Alina Stredie, PR Manager în cadrul Asociaţiei Regionale de Educare a Adulţilor Suceava (AREAS).

Săptămâna Naţională a Voluntariatului va fi celebrată la Suceava până pe 15 mai, urmând ca miercuri, 11 mai, de la ora 12.00, să aibă loc o acţiune susţinută de IPJ Suceava, Departamentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Activitatea va avea loc în cadrul campaniei de prevenire a consumului de plante cu efect halucinogen, sub sloganul „Împreună pentru siguranţa copilului tău”. O altă activitate organizată de Asociaţia Educatorilor Suceveni , cu tema „Voluntariatul, oportunitate de dezvoltare personală” este programată pentru orele 18.00, la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Seria de evenimente dedicate Săptămânii Naţionale a Voluntariatului este rezultatul parteneriatelor dintre ONG-urile şi instituţiile din oraşul Suceava: Centrul de Voluntariat CEM „Origini Verzi”, CENRES, AREAS, KULTART, CFECAS, Clubul „Împreună”, GIRB, AIESEC, Asociaţia Educatorilor Suceveni, Asociaţia ProAnima, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS) Suceava , Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Suceava, PAPI Candesti, PAPI Arbore.