Peste 2.500 de elevi au dansat sincron de 1 Iunie, in parcarea Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

De „Ziua Internaţională a Copilului”, elevi din 11 unităţi de învăţământ sucevene s-au mobilizat în cadrul unui flash-mob menit să bată un nou record judeţean, prin care peste 2.500 de copii au dansat sincron timp de 3 minute, momente care au fost surprinse dintr-un avion.

Emoţionaţi şi entuziaşti, copiii veniţi de la Şcoala Generală Nr.1, Şcoala Generală Nr.2, Şcoala Generală Nr.3, Şcoala Generală Nr.4, Şcoala Generală Nr.7, Şcoala Generală Nr.8, Şcoala Generală Nr.9, Şcoala Generală Nr.10, Şcoala Generală Nr.11, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Şcoala Moara s-au prezentat la manifestare cu o oră înainte de începerea acţiunii, fiecare şcoală ocupând câte o gradenă, care a ajutat la construirea unui corp de copil, care a putut fi observat numai din avion, de la o înălţime considerabilă.

Acţiunea sincron care s-a desfăşurat în parcarea Iulius Mall Suceava a purtat numele de „Dansez de ziua mea”, copiii executând mişcări coregrafice timp de 3 minute pe cea mai nouă melodie a artistei Corina – „No Sleepin”, de altfel invitata specială a zilei de 1 iunie Suceava, care trebuia să concerteze după flash-mob pe scena special amplasată în parcarea complexului comercial.

Înainte de începerea propriu-zisă a acţiunii, elevii de la fiecare şcoală participantă au fost iniţiaţi şi îndrumaţi coregrafic de către unul dintre reprezentanţii Şcolii de dans „Boom Dance”, de altfel cei care au venit cu iniţiativa realizării unui asemenea record, moment remarcabil pentru Suceava.

Înainte de începerea „spectacolului record” atât părinţii, cât şi bunicii, învăţătorii, sau simplii curioşi care nu au dansat alături de elevii suceveni, au fost rugaţi de către organizatori să se deplaseze în afara gradenelor, în care accesul era permis doar micilor dansatori.

Reuşita zilei de 1 iunie 2011 s-a încheiat miercuri seară la Iulius Mall Suceava cu un concert marca Corina, care s-a ţinut până la urmă pe scena amplasată la etajul complexului comercial din cauza vremii nefavorabile.


Intră acum și în grupul de