Elevii suceveni si parintii acestora, bulversati de montarea de camere video in salile de examen, la sesiunea de toamna a bacalaureatului

Zeci de elevi suceveni care au susţinut miercuri, examenul oral la una din limbile de circulaţie internaţională, s-au arătat descumpăniţi de montarea celor 100 de camere de luat vederi în sălile de clasă în care vor susţine probele scrise la cea de-a doua sesiune a bacalaureat 2011.

Nemulţumiţi de această situaţie sunt şi părinţii elevilor care erau miercuri prezenţi în incinta Colegiului Naţional “Dimitrie Cantemir”, unul dintre cele patru centre de examinare în care cei care nu au reuşit să intre în prima sesiune a examenului de bacalaureat din cauza corijenţelor, sau care nu au promovat examenul în prima sesiune, au susţinut, miercuri, proba orală la limba străină studiată în liceu.

“Nu am intrat în prima sesiune a examenului de bacalaureat deoarece am avut situaţie de corijenţă la matematică. În această situaţie au mai fost încă 13 colegi de-ai mei. Practic, din 20 de elevi ai clasei noastre, 14 nu au intrat în examen, neavând note de trecere la acest obiect. Sincer, mă descumpăneşte gândul că vom fi supravegheaţi de camere de luat vederi şi mi se pare nedrept faptul că cei din prima sesiune nu au beneficiat de acelaşi regim de supraveghere. Mi se pare o discriminare”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Andrei C., absolvent al Grupului Şcolar Dumbrăveni.

Părinţii celor care în aceste zile se află în focul probelor de bacalaureat şi-au exprimat totodată indignarea şi în ceea ce priveşte dificultatea subiectelor de examen. Aceştia sunt de părere că ministrul Daniel Funeriu nu ar fi trebuit să fie atât de drastic afirmând că subiectele din cea de-a doua sesiune de BAC vor avea acelaşi grad de dificultate ca şi cele din prima sesiune a examenului de maturitate. “Nu mi se pare normal ca subiectele date în cea de-a doua sesiune a examenului, să fie la fel de grele ca la sesiunea din vară.

Consider că ministrul Funeriu ar fi trebuit să gândească mai mult asupra acestui fapt. De exemplu, la proba orală de limba şi literatura română, elevii au avut acelaşi tip de subiecte, cu acelaşi grad de dificultate. În ceea ce priveşte montarea camerelor video, nu mi se pare corect ca elevii care susţin acum BAC –ul să aibă parte de alt gen de monitorizare, spre deosebire de colegii lor din prima sesiune”, a declarat miercuri pentru NewsBucovina.ro, Aurelia M., mama unuia dintre absolvenţii de liceu care susţinea examenul oral la o limbă străină.

La Colegiul Tehnic “Petru Muşat”, un alt centru de testare din municipiu, se lucra miercuri, în jurul orei 11.00, la instalarea camerelor video în sălile de examen. “La acest moment, se montează camerele video. Până la începerea examenelor scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni de bacalaureat, vom avea camere de luat vederi în toate cele 12 săli în care se vor susţine tezele. Unitatea noastră dispune de 12 astfel de dispozitive”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Maria Teodoreanu, director în cadrul Colegiului Tehnic “Petru Muşat”.

Potrivit sursei citate, la această unitate de învăţământ, la proba orală de limba străină, au fost înscrişi 15 candidaţi pentru susţinerea examenului la limba engleză şi 10 la limba franceză. La limba engleză au fost prezenţi doar 5 candidaţi, iar la limba franceză doar 4.

Cea mai scurtă testare orală a avut loc, miercuri, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, acolo unde au susţinut proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină doar doi elevi. “Iniţial, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a bacalaureatului 2011 au fost înscrişi 3 elevi, absolvenţi ai Colegiului Alimentar, însă la cele două probe orale de până acum (limba română şi limba străină) s-au prezentat doar doi dintre candidaţi”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Crăiţa Buda Niga, directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

Bacalaureatul de toamnă continuă pe data de 25, respectiv 26 august, atunci când va fi susţinută proba competenţelor digitale.

Probele scrise vor începe în data de 29 august la limba si literatura română, fiind urmată de proba la scrisă la limba şi literatura maternă din 30 august, pentru ca în 31 august să fie susținută proba obligatorie a profilului. În data de 2 septembrie, va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării.

Rezultatele finale ale sesiunii din toamnă de la BAC 2011 vor fi afişate pe data de 4 septembrie, iar contestaţiile vor putea fi depuse între orele 16.00 – 20.00. Rezolvarea contestaţiilor se va face în zilele de 5 – 6 septembrie, iar afişarea rezultatelor acestor contestaţii se va face pe data de 7 septembrie.

Precizăm că lucrările candidaţilor vor fi corectate într-un singur centru de evaluare, respectiv la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3 din Suceava.