Colegiul Tehnic Radauti si Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului vor primi cate un fond de carte din partea NewsBucovina. Detalii aici

În urma voturilor acumulate în cadrul concursului “Balul Bobocilor organizat anul acesta de liceul tău e cel mai tare din judeţ!” , Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Colegiul Naţional “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului vor primi din partea publicaţiei NewsBucovina.ro cate un fond de carte care va ajunge în bibliotecile celor două licee.

Contactată telefonic de echipa NewsBucovina.ro, prof. Ionela Mihaela Bîndiul, singurul cadru didactic implicat în organizarea Balului Bobocilor de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, a declarat: „Suntem fericiţi de această nouă reuşită, având în vedere că anul trecut am ocupat tot locul I în cadrul unui concurs organizat de o altă publicaţie suceveană.

Cei 20 de copii implicaţi în organizare au muncit foarte mult, alături de mine, singurul profesor implicat în organizarea Balului Bobocilor, împreună cu Dorel Donisan, preşedintele Asociaţiei de Părinţi CTR şi Marcela Zub, casier – Asociaţia de Părinţi. Mulţumim de asemenea tuturor celor care ne-au sprijinit şi ne-au acordat votul lor în câştigarea acestui concurs. Amintesc aici, cu drag, susţinerea Şcolii Montesori din Irlanda, dar şi a reprezentanţei mondiale Heineken care au postat pe Facebook-ul companiei lor un moment din timpul spectacolului nostru. Este vorba despre un moment ce parodia o reclamă marca Heineken. Ne-am autodepăşit! Suntem foarte mândri de acest rezultat”, a ţinut să sublinieze prof. Ionela Bîndiul.

Vestea clasării pe locul II în topul voturilor acumulate în cadrul concursului “Balul Balurilor 2011” i-a încântat şi pe reprezentanţii Colegiului Naţional “Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. “Am fost încântată încă de la început, când am auzit de ideea organizării unui astfel de concurs. De altfel miza competiţiei – fondul de carte – a reprezentat o motivaţie puternică pentru elevii noştri. Mulţumim celor care ne-au sprijinit şi îndeosebi foştilor elevi ai colegiului nostru care ne-au votat din toată Europa. Am primit susţinerea lor din ţări precum: Italia, Anglia, Irlanda”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, prof. Luminiţa Cîmpan.

Începând de vineri, 2 decembrie, NewsBucovina.ro a lansat un nou concurs.

Juriul a decis cine e “Miss Boboc 2011” la liceul tău! Acum, e rândul tău să desemnezi cea mai frumoasă liceană din judeţul Suceava!

Staţi cu ochii pe NewsBucovina.ro!