Povestea oului incondeiat, la „Targul mesterilor populari” de la Suceava


Intră acum și în grupul de

Purtător al unei tradiţii de sute de ani, oul încondeiat a fost şi în acest an la mare căutare la cea de-a XVII-a ediţie a „Târgului meşterilor populari” desfăşurată în perioada 3-5 august 2012, la Muzeul Satului Bucovinean din Suceava.

Aici, am găsit-o pe Maria Zenici, născută în comuna Ulma, satul Obcina, care ne-a vorbit despre tainele încondeierii. De la ea am aflat că a preluat tradiţia de la bunica şi de la mama sa, împărtăşind-o apoi copiilor ei. Măritată la Izvoarele Sucevei, mutată de 12 ani la Rădăuţi, femeia susţine că a furat din tainele încondeierii ouălor din toate cele trei regiuni, fiind printre puţinele femei de la târg care au adus ouă imprimate cu imaginea animalelor sălbatice. Aceasta ne-a dezvăluit că este recomandată pictarea ouălor de raţă şi de struţ, pentru structura fină pe care o are coaja.

„Înainte de toate, golim conţinutul oului care urmează a fi colorat, cu ajutorul unui burghiu şi al unei seringi. Clătim apoi interiorul cu apă şi cu oţet utilizat pe post de dezinfectant şi îl lăsăm la uscat timp de 3-4 zile, în funcţie de temperatura de afară. După această perioadă, putem începe a lucra. Băgăm oul în ceara de albine bine încălzită fie pe plită, fie pe o instalaţie cu bec, după care luăm chişiţa, un instrument realizat din tablă de cupru învelită pe ac, şi începem să trasăm pe oul neaparat alb, modelele care dorim să rămână albe. Introducem apoi oul în vopsele preparate din aneline, treptat, într-o baie de vopsele deschise la culoare. Se repetă apoi procedeul desenării folosind culori din ce în ce mai închise (…) Dacă dorim să vedem ce am realizat, încălzim oul colorat în negru la o sursă de căldură, îl ştergem cu şerveţelul şi vom descoperi modelele pe care le-am lucrat iniţial”, ne-a explicat Maria Zenici.

Aceasta ne-a povestit că în vechime, de Paşte, oul pictat cu diferite scene din mediul natural, era oferit cadou fiecărui copil în prima zi a Sfintei Sărbători.

Deopotrivă, femeia a precizat că tehnica încondeierii ouălor cu mărgele este specifică zonei Rădăuţi, ouăle fiind realizate din lemn, prelucrate la strung, după care sunt băgate de 5-6 ori în ceara de albine încălzită, la scurt timp fiind aplicate şi mărgelele.

„Fac ouă încondeiate de peste 40 de ani, lucru care m-a determinat să le expun spre vânzare la mai multe tâguri de profil din ţară”, a completat Maria Zenici, care vinde oul de raţă încondeiat cu suma de 10 lei, iar oul de struţ cu suma de 300 lei.


Intră acum și în grupul de