Rodica Ieremie, suceveanca care si-a transformat pasiunea in arta! Vezi aici ce torturi inedite face!


Intră acum și în grupul de

Suceveanca Rodica Ieremie este cunoscută şi solicitată atât pe plan naţional cât şi internaţional, pentru talentul deosebit pe care îl are, acela de a realiza torturi personalizate cu forme  inedite.

De-a lungul celor patru ani de când a început să modeleze marţipanul în cele mai diverse forme, lucruri, personaje de film şi desen animat, Rodica, în vârstă de 42 de ani, a stârnit curiozitatea iubitorilor de dulce şi susţine că este deschisă oricărei provocări atunci când vine vorba de ilustrarea unui tort, indiferent de ocazia pentru care este realizat. Atunci când spunem „provocări”, ne referim la torturi „cu dichis” care redau părţi din corpul uman – picioare de femeie, sâni, fese, executate într-o manieră extrem de realistă.

Deşi nu are studii de specialitate la bază, Rodica Ieremie poate fi considerată o artistă veritabilă, în mâinile căreia figurinele „dulci” din marţipan prind contur. Suceveanca susţine că îi place să picteze, să modeleze, iubeşte tot ce e frumos şi ce ţine de artă, iar pasiunea pentru gătit dulciuri o are dintotdeauna, cu precizarea că în urmă cu 4 ani a descoperit că poate să îşi diversifice şi să îţi îmbunătăţească acest talent culinar. „În urmă cu 4 ani, se apropia ziua nepoţelei mele, nu ştiam ce cadou să îi iau, şi m-am gândit să îi caut o păpuşă Barbie pe internet. Am dat un search şi mi-a apărut un tort în formă de păpuşă Barbie care mi s-a părut deosebit. Torturi simple şi dulciuri am făcut dintotdeauna, însă nu am crezut că poate exista aşa ceva. De acolo a început toată povestea torturilor pe care le fac în prezent”, a declarat Rodica Ieremie pentru NewsBucovina.ro.

Aceasta a dezvăluit faptul că, înainte de a începe lucrul la un tort, este necesară o documentare prealabilă. De exemplu, dacă tortul comandat trebuie să aibă în centrul atenţiei o serie de personaje care fac parte dintr-un anumit desen animat, Rodica studiază imaginea personajelor pe internet, apoi vizionează desenul cu pricina, după care trece la efectuarea figurinelor din marţipan, cele care necesită cel mai mare timp de lucru. La o figurină se poate munci şi o zi întreagă. După finalizarea figurinelor se trece la umplerea torturilor şi la finisarea acestora. Modelarea figurinelor se face cu un set de ustensile speciale, destul de costisitoare.

Una dintre cele mai mari provocări pe care Rodica le-a avut până la acest moment în materie de torturi, a fost realizarea unui bust de femeie îmbrăcat într-o rochiţă împodobită cu flori, la care a lucrat, cumulat, nici mai mult, nici mai puţin de 5 zile. „Având în vedere faptul că ştiam că această lucrare este una mai amplă, am aşteptat un moment important care să merite executarea unui asemenea tort. Astfel, tortul bust care a cântărit în jur de 27 de kg a fost făcut cu prilejul majoratului fiicei mele cele mari, Melissa. Munca la acest tort a fost o mare provocare, cu precizarea că mie nu îmi place să copiez modelele după care mă inspir, ci prefer să le adaptez. La flori am lucrat trei zile, în a patra zi am umplut torturile, iar în a cincea zi am făcut asamblarea, finisarea tortului”, a explicat Rodica Ieremie.

Torturi Rodica Ieremie

O altă provocare la care suceveanca s-a întrecut pe sine a fost executarea unui tort de 32 de kg, care ilustra sigla reputatei firme Killer, la ceas aniversar. „Tortul per ansamblu a fost imens. Practic, fiecare literă a reprezentat un tort mai mic. Prima literă, << K >> , a fost şi cea mai grea, întrucât a avut 8 kg, alături de coşul cu preparate din carne, care a avut aceeaşi greutate. Precizez că marţipanul se colorează cu ajutorul coloranţilor alimentari, care nu dăunează organismului nostru”, a explicat specialista.

11343_341385725962993_616460740_n

Dincolo de torturile care arată poveştile copilăriei, Rodica Ieremie a realizat de-a lungul timpului şi comenzi „mai speciale”, torturi prin care a ilustrat părţi îmbrăcate, sau dezgolite din corpul omenesc, intitulate sugestiv „torturi sexy”. La rândul ei, o persoană deschisă, cu un accentuat simţ al umorului, Rodica răspunde cu deschidere celor mai deocheate comenzi, reuşind să facă artă şi să redea prin design detalii de care numai artiştii plastici sunt capabili.

„Îmi place, mă relaxează ceea ce fac şi nu mă deranjează să îmi sacrific zilele libere şi sărbătorile ca să fac acest gen de desert. Lucrez foarte mult, uneori şi până la două-trei dimineaţa, pentru că atunci dau cel mai bine randament. Uneori uit chiar să şi mănânc. Mi s-au oferit locuri de muncă, ca şi cofetar în Israel, Germania ş.a., dar am refuzat. Pe de altă parte, am comenzi pe care le onorez către clienţi din Austria, Bucureşti, Iaşi, Piatra Neamţ şi alte oraşe din ţară”, a dezvăluit Rodica.
Ea a ţinut să sublinieze că face patru tipuri principale de tort: cu trei mousse-uri de ciocolată şi vişine, cu caramel şi ciocolată albă, cu vanilie şi cacao, cu cremă pasticera şi ciocolată neagră amăruie. Torturile sunt făcute „ca la mama acasă”, cu produse naturale, după reţete vechi, tradiţionale.
Până în prezent, Rodica Ieremie a realizat torturi pentru mărci de renume din Suceava, printre care se numără : Killer, Dennis, Marelbo, Betty Ice ş.a.

Intră acum și în grupul de