Senatorul Ioan Stan, replică pentru Gheorghe Flutur: Prefer să rămân un politician „anonim” și să ajut primarii din județ decât să fiu un politican celebru pentru minciunile gogonate aruncate în campania electorală


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care îi răspunde liderului PNL Gheorghe Flutur care a spus că Ioan Stan e un anonim președinte de filială, un papagal care semnează comunicate trimise de la centru și o trompetă locală pusă să-l atace și i-a transmis că s-a întors în politica mare pentru autostrăzi, rețele de gaze și reducerea decalajelor de restul provinciilor țării.

În replică, Ioan Stan a spus că preferă oricând să fie un politician „anonim” care își face treaba, decât să fiu un politician celebru pentru că știe a scrie cu oi pe dealuri.

„Prefer să fiu un politician „anonim” care aduce bani pentru localitățile din județ, decât să fiu un politician celebru pentru că am omorât găini. Fiți liniștit, românii nu au uitat episodul gripei aviare.  Prefer să rămân „anonim” și să promovez legi în interesul românilor, decât să fiu un politician celebru pentru o statuie din gheața ridicată în cinstea Elenei Udrea. Și nici nu am cărat zăpadă cu raba pentru dânsa ca să se dea cu sania. Prefer să rămân un politician „anonim” și să ajut primarii din județ să acceseze fonduri pentru școli, canalizare, apă, dispensare, drumuri, etc, decât să fiu un politican celebru pentru minciunile gogonate aruncate în campania electorală, cu autostrăzile care trec prin munți, cu aeroportul de la Floreni, cu cea mai mare tabără internațională de la Bucșoaia, cu încă două spitale ipotetice, etc”, a spus Ioan Stan.

El îi mai transmite lui Gheorghe Flutur că preferă să rămână un politician „anonim” decât să devină celebru pentru că, peste noapte, a devenit din președinte de CJ, „doctor”.

„Prefer să rămân un politician „anonim” și să fac câte ceva pentru județul nostru, chestii practice, care se cer rezolvate și pentru care trebuie făcut lobby, pentru care trebuie discutat cu miniștri, prim-miniștri sau alți factori de decizie, decât să fiu celebru pentru planurile de pe hârtie, care rămân numai pe hârtie și sunt folosite de la o campanie electorală la alta”,a spus Ioan Stan.

Totodată el a amintit că oamenii încă așteaptă să fie puse în practică promisiunile din 2016, cu Parcul Industrial al Sucevei și investitorii din Germania, Austria, Elveția, Cehia, Polonia, Serbia, care chipurile făceau coadă la ușa lui Gheorghe Flutur ca să dea bani județului.

„Și apropo de promisiuni neonorate, fie că acceptați sau nu, ați greșit că l-ați sprijinit pe dnul Cîțu în locul celui care v-a ajutat când aveați nevoie de ajutor, respectiv domnul Orban. Inclusiv colegul dvs liberal, dnul Orest Onofrei, v-a atras atenția că ați luat-o pe un drum greșit făcand asta. A avut dreptate!

Și să știți că prefer oricând să rămân un politician „anonim” decât să fiu un politician celebru pentru „cel mai mare ou din lume”.

Da, dle Flutur, prefer să fiu un politician „anonim” care contează, decât un politician celebru pentru absurditățile spuse sau făcute”, a conchis Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de