Lucian Harșovschi: Rezultatul alegerilor a fost unul neașteptat la Suceava, dar dreapta a câștigat și vom pune în aplicare proiectele promise sucevenilor


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele PNL Suceava, viceprimarul Lucian Harșovschi, a declarat, marți, la Analiza de Seară de la News Bucovina că rezultatul obținut de PNL în aceste alegeri este neașteptat, dar a subliniat că dreapta a obținut mai multe voturi decât stânga.

„Mulțumim sucevenilor care au ieșit la vot. Din păcate, prezența nu a fost foarte mare. Trăim într-o democrație și respectăm decizia oamenilor și a celor care au fost și a celor care nu au fost la vot. Am spus-o tot timpul că statul acasă nu este o opțiune”, a spus Lucian Harșovschi.

El crede că s-a ajuns în această situație pentru că implicarea nu a fost îndeajuns de mare pentru a-i determina pe români să iasă la vot.

Lucian Harșovschi a evitat să comenteze rezultatele alegerilor parlamentare în județ și a spus că așteptă rezultatele oficiale.

„Este un rezultat neașteptat din mai multe puncte de vedere. Uimirea cea mai mare, această Alianță pentru Uniunea Românilor este o surpriză mare”, a spus Harșovschi.

El a arătat că se va vedea ce va fi în perioadă următoare cu această formațiune AUR și și-a exprimat speranța că vor fi și în acest partid sunt oameni care să se lupte pentru drepturile românilor și nu doar să facă circ în Parlament.

Lucian Harșovschi este convins că proiectele majore pe care administrația județeană le are în vedere vor fi realizate, atât Sala Polivalentă, cât și șosele de centură sau Autostrada Nordului pentru care este finanțare.

El a spus că și președintele Klaus Iohannis a anunțat că va fi un guvern de centru-dreapta.

„Dreapta la Suceava a câștigat. Se demonstrează că voturile pe dreapta în Bucovina sunt mai multe decât cele de stânga”, a spus Harșovschi.

El a apreciat că sucevenii și românii vor o guvernare de dreapta care să-și asume lucrurile corecte.

„Este un rezultat surprinzător și diferă foarte mult de cel de la sfârșitul lunii septembrie”, a spus liderul liberal sucevean.

El a apreciat că rezultatul determinat și din cauza unor nemulțumiri privind politica la nivel național.

„Cred că sunt multe nemulțumiri. Când vorbim de o administrație locală și de votul direct la președintele CJ, la primar, vorbim de persoane, iar aici oamenii au votat pe cei care și-au făcut treaba. La alegerile parlamentare este vorba de vot național, de starea economiei, a țării. Au fost măsuri dure luate dacă vorbim de la carantinarea municipiului Suceava, de starea de urgență, de starea de alertă. Vorbim de unii români care nu au acceptat aceste măsuri și au dat un vot cum au considerat ei. Noi respectăm votul dat de domniile lor, pentru că suntem în democrație și trebuie să învățăm din ele”, a spus Harșovschi.

El a remarcat că AUR a fost pe poziția 11 și a fost votat de români fără să fie date prea multe indicații despre locul aflat pe listă.

„Omul, când are de votat ceva, votează pur și simplu”, a constatat Lucian Harșovschi.

Prim vicepreședintele PNL Suceava a subliniat că la alegerile locale contează și partidul și omul care candidează și de aceea a câștigat Gheorghe Flutur președinția Consiliului Județean și majoritatea în CJ, iar Ion Lungu funcția de primar, în timp ce la alegerile parlamentare contează mai mult partidele.


Intră acum și în grupul de