Televiziunea Română a dorit să organizeze una dintre semifinalele Eurovision la Suceava, pe banii Primăriei. Ion Lungu: Nu puteam deconta legal decât jumătate din suma solicitată

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că municipiul Suceava nu mai găzduiește una dintre semifinalele Eurovision organizate de Televiziunea Română.

„Noi am primit o solicitare să găzduim Eurovision. Cu mare plăcere, am răspuns că da”, a declarat primarul.

El a spus că TVR a a trimis un deviz, nu foarte mare, de 128.000 de lei.

„Din păcate, conform legislației românești, noi nu putem suporta mai mult de jumătate din aceste cheltuieli”, a spus primarul care a menționat că era vorba de cheltuieli de genul diurnă,onorarii, comisioane, pe care nu le poate deconta Primăria.

„Primăria nu este sponsor. Sunt metode de decontare a acestor cheltuieli culturale. Noi puteam deconta legal circa 60.000 de lei”, a explicat Ion Lungu.

El a mai declarat că a avut corespondență cu TVR în care s-a explicat partea privind asigurarea finanțării.

„Ne-au spus că trebuie să dăm toată suma”, a mai spus Lungu care a menționat că în aceste condiții TVR a mutat semifinala respectivă în altă parte.

„Asta este. Ne pare rău, dar până la urmă, ca primar, ca municipalitate, trebuie să apărăm respectarea legii. În ce situație jenantă ne-am fi putut afla să vină Curtea de Conturi și să iau banii anul viitor de la TVR cu penalități?”, a spus Lungu.

Primarul a subliniat că a avut disponibilitate, deschidere, dar că de vină este legislația românească.

Întrebat cum se poate organiza în alte orașe, primarul a apreciat că este posibil să existe sponsori.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale, organizate în cinci oraşe unite în Anul Centenarului, tema ediției din acest an a concursului muzical. Prima semifinală va fi organizată în 21 ianuarie la Focșani, iar următoarele patru semifinale vor fi organizate la Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).

loading...