România este exemplul clasic al aplicării în plan politic a Sindromului Stockholm: victima care dezvoltă paradoxal atașament emoțional față de agresorul său. Electoratul românesc votează de trei decenii aceleași partide, cu aceiași politicieni , sperând de fiecare dată că va fi mai bine, cu toate că după fiecare rundă de alegeri e constant mai rău.
În ultimii 15 ani, România a avut 14 prim miniștri plini și 9 prim-miniștrii interimari. Media mandatului unui ministru este de aproximativ 13/14 luni , adică sub 400 zile. Și toată lumea speră că va fi bine, iar percepția generală în România este aceea conform căreia Constituția din 1991 care descrie regimul instituțional este foarte bună (cu toate că efectele sunt foarte proaste).
Câteva tendințe pe termen lung sunt clare:
- Statul Român este nereformabil
- În ciuda contra-performanțelor , cetățenii români legitimează constant actualul regim politic
- La alegeri, cetățenii votează escrocii cei mai talentați; politicienii români sunt creația electoratului român
- Criza economică va accelera migrația externă a forței de muncă românești; fapt ce va accelera de asemenea importul de forță de muncă ieftină din Asia; fapt ce va determina în următoarele decenii schimbarea componentei etnice a populației României
- Istoria Universală este , de fapt, un lung Pomelnic de State care nu s-au mai adaptat și modernizat și au colapsat……
- KARMA
Intră acum și în grupul de
