Ce spune liderul PSD Suceava despre colaborarea cu UNPR la alegerile locale


Intră acum și în grupul de

Liderul social-democraților suceveni, Cătălin Nechifor a fost întrebat, vineri într-o conferinţă de presă dacă, la Suceava, va exista o colaborare între PSD şi UNPR la alegerile locale.

El a declarat că a luat act de decizia UNPR Suceava de a participa pe liste proprii în alegerile locale, adăugând: „Le mulţumesc pentru colaborare şi le doresc succes”.

Nechifor a mai ținut să precizeze că PSD Suceava va discuta, punctual, cu fiecare partid despre posibile cooperări şi a subliniat că în Consiliul Judeţean Suceava a existat aproape întotdeauna unanimitate la vot întrucât a existat dialog.

vartic, cioata, nechiforBiroul politic judeţean al UNPR Suceava a adoptat o rezoluţie prin care îşi exprimă intenţia de a participa pe liste separate la alegerile locale din 2016, decizia fiind transmisă conducerii naţionale a partidului.

UNPR Suceava a anunţat, în 29 decembrie 2015 că în cadrul şedinţei de sfârşit de an, Biroul politic judeţean a analizat activitatea organizaţiei în 2015, iar în urma acestei şedinţe a fost adoptată o rezoluţie care a fost transmisă către conducerea naţională a partidului prin care s-a transmis dorinţa organizaţiei Suceava de a participa singură la alegerile din 2016.

Totodată, au fost transmise şi propunerile pentru îmbunătăţirea activităţii în judeţ şi o prezentare a stadiului în care se află procesul de fuziune UNPR  – PP DD în judeţ în urma căruia organizaţia suceveană are acum  89 de consilieri locali, dintre care trei viceprimari şi organizaţii în aproape toate localităţile.

„Cu această zestre, organizaţia Suceava va intra în anul 2016, an electoral important şi va încerca să-şi atingă obiectivul de a deveni a treia forţă politică din judeţ”, se arată în comunicat.

Totodată, conducerea UNPR Suceava a mulţumit membrilor de partid şi simpatizanţilor că au rămas alături de formaţiune în acest an în care partidul a avut şi momente dificile şi le aminteşte că vor rămâne „uniţi şi puternici”.


Intră acum și în grupul de