Politicienii spun lucruri trăsnite: PV Suceava vrea bibliotecă cu cărţi din comunism în depozitul de deşeuri din Mestecăniş

Partidul Verde Suceava vine cu o soluţie inedită pentru depozitul de deşeuri construit în zona Mestecăniş şi propune să fie dat în folosinţă doar formal, iar la intrare să fie depozitate cărţi din comunism.

Într-un comunicat de presă, Partidul Verde filiala județeană Suceava, susţine că are o soluție la groapa de gunoi amplasată „pe vârful Meștecăniș”.

groapa mestecaniş

„Din câte cunoaștem, destinația unei construcții pe bani europeni se poate schimba după 5 ani de la darea în folosință. Să oprești finalizarea unui proiect finanțat cu bani europeni nu se poate din simplul motiv că cineva trebuie să pună banii la loc, adică ești bun de plată. Singura soluție ar fi ca primăriile din acea zonă să nu ducă efectiv gunoiul menajer la acea groapă, iar după 5 ani să-i schimbe utilitatea. Diferența de preț, pentru transportul de gunoi menajer la altă groapă, să fie suportată de către Consiliul Județean Suceava (corect ar fi ca aceste cheltuieli să fie finanțate din buzunarul celor care au hotărât amplasarea acestei gropi). Cu alte cuvinte, peste 5 ani nu mai faci acea groapă de gunoi pe Mestecăniș, iar cu ceva modificări poți obține un minunat parc, de exemplu”, e propunerea PV Suceava.

 

În comunicat se arată că sigur se vor supăra cei care au finanțat proiectul, dar pentru a-i liniști „poți afișa la intrare ceva cantități de deșeuri reciclabile, care nu emană un miros neplăcut, nu poluează”,

„Ca idee poți să faci o bibliotecă cu cărți din anii comunismului și le explici celor care au finanțat groapa, că acele lucrări comuniste reprezintă deșeu reciclabil”, se arată în comunicat.

„Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, să lași să funcționeze o groapă de gunoi pe vârf de munte, este o crimă premeditată împotriva naturii. Așa ceva aș dori să văd în Austria, Germania sau Franța, dar acolo sunt oameni normali, cu bun simț și n-ar face o asemenea ciudățenie”, se arată în comunicat.

cetatea festival cretu (17)

Comisarul european Corina Creţu, care a cerut autorităţilor române precizări privind respectarea legalităţii în cazul construcţiei gropii ecologice de pe Mestecăniş a declarat, după ce a vizitat şantierul acestei investiţii cu fonduri europene că sunt respectate toate normele în domeniu.

Ea a mai spus că şi Comisia Europeană consideră că este mai igienic şi mai sănătos să fie amplasate asemenea gropi ecologice în zona de munte şi nu în zona apelor pentru că există riscul de contaminare a apelor.

„În ceea ce priveşte Comisia Europeană, după analiza DG Regio s-a stabilit că acest proiect practic este în acord cu toate standardele de mediu, inclusiv cu standardele prevăzute în acordul de parteneriat”, a declarat Corina Creţu.(R.B.)