Băișanu, atac dur în Parlament la adresa PNL după votul pe Legea salarizării: Strigă de li se rupe cămașa că această lege nu e bună, dar când au tăiat pensiile și salariile spuneau că e minunat


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a criticat, miercuri, în Camera Deputaților, la votul pentru legea salarizării , comportamentul fariseist al PNL care critică Legea salarizării, dar erau de acord cu tăieri de pensii și salarii.

El a început discursul citind din dicționar explicația pentru cuvântul fariseu, respectiv fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

„Am citit pentru că nu vreau să apară erori”, a spus Băișanu.

Deputatul sucevean a arătat că miercuri s-a votat Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, care este o lege perfectibilă, dar care a necesitat foarte mult timp și foarte multă energie din partea Guvernului și a celor din PSD și ALDE.

„Evident că această lege este perfectibilă și sper să facem lucrul acesta pe parcurs. Vreau să fac o comparație în schimb și să vedem cine anume strigă de li se rupe cămașa că această lege nu e bună. Am să vă spun eu: cei datorită cărora am plecat din PNL pentru că nu am vrut să stau alături de Flutur, de Boc, de Traian Băsescu care au tăiat pensiile și salariile și atunci nimeni nu mai zicea nimic. Spuneau că e minunat”, a spus Băișanu.

El a adăugat că acum cei din PNL spun că e rău că se încearcă să se facă mai bine, dar crede că pentru unii din PNL, adică pentru cei din fostul PDL, prea-binele este dușmanul binelui și se folosesc de aceasta.

„Nu am putut sta în acel partid pentru că ministrul Sănătății de atunci încerca să închidă spitale,ceea ce era abominabil pentru cetățenii bolnavi ai României, ministrul Învățământului de atunci închidea școli, Gheorghe Flutur, printr-o prea frumoasă făcătură de gripă aviară, care a dat cu apă și săpun prin vămi, a distrus tot ce înseamnă producător de pui în România și importăm acum din Uniunea Europeană”, a spus Băișanu în plenul Camerei Deputaților.

El a explicat că din acest motiv vorbește despre fariseism la PNL.

„ Când ați fost corecți? Atunci când ați băgat România în colaps, sau acum când vedeți că există un guvern care vrea să facă bine? Poate nu-i iese 100 la sută, dar 80  la sută, cu siguranță”, a conchis Băișanu.(T.B.)


Intră acum și în grupul de