Instituțiile de stat obligate să plătească penalități persoanelor afectate dacă nu respectă termenele în relația cu cetățeanul- un proiect de lege inițiat de Cătălin Nechifor: Acum statul este deasupra tuturor , iar penalizări sunt doar pentru cei mici

Vicepreședintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, reponsabil cu domeniul administrației centrale în cadrul partidului, a anunțat că primul proiect de lege inițiat în această calitate se referă la introducerea echității în relația stat-cetățean, iar fiecare instituție de stat va trebui să plătească penalități persoanelor afectate dacă nu respectă termenele în relația cu cetățeanul.

Nechifor a spus că este o lege simplă prin care se prevede ca statul să fie partener egal al cetățeanului.

El a explicat că dacă un om sau o firmă în relația cu statul întârzie, din varii motive, să respecte un termen pe care statul l-a stabilit prin lege sau decizie internă, cetățeanul plătește penalități, dar pe de altă parte statul nu are sancțiuni dacă nu respectă termenele.

Vicepreședintele Pro România a exemplificat cu situația eliberării unui certificat de urbanism pentru care termenul este de 30 de zile, dar că acest termen nu se prea respectă pentru că legea nu prevede și sancțiuni și există tendința de a întârzia emiterea acestui document, iar în final,  cel care pierde, e cetățeanul care nu a reușit astfel să își realizeze ceea ce și-a propus.

„Statul va trebui să-și respecte termenele, iar când spun stat mă refer la administrația locală, la instituții, la administrația centrală. Dacă nu respectă statul acel termen, prin lege va plăti exact cum plătește orice om, penalizare. Penalizarea merge inițial către instituție, iar instituția să se îndrepte apoi spre persoana care a provocat acea întârziere”, a spus Nechifor.

El a arătat că în România este nevoie de predictibilitate și să se înțeleagă că sunt termene foarte clare, dar că acum legea e insuficient de bine fundamentată pe partea de obligații ale statului.

„Statul are foarte multe drepturi, dar are și obligații, la fel ca și cetățeanul. Cred că în felul acesta vom putea să disciplinăm zona publică”, a declarat deputatul sucevean.

El a menționat că în zona privată se pune foarte multă presiune și se suprareglementează, în timp ce  statul rămâne deasupra tuturor, iar regulile par să fie doar pentru cei mici.

„Statul trebuie să fie exact partener cu cetățeanul”, a conchis Nechifor.    (T.B.)

conferinta de presa

Pro Romania, filiala Suceava

Gepostet von NewsBucovina.ro am Donnerstag, 8. November 2018