Nechifor: Pe Gheorghe Flutur nu l-a atacat nimeni din opoziția politică și știe și el că bătălia e din PNL pentru că sunt oameni în PNL care abia așteaptă să cadă Gheorghe Flutur să preia locul. Cu PSD are un gentlemen agreement din 2016


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele național al Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, la Subiectul Zilei, că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost subiectul unor atacuri din interiorul PNL și nu din partea opoziției politice, mai ales că sunt persoane în PNL care așteaptă să-i ia locul.

„Se lamenta domnul Gheorghe Flutur că a fost călcat cu bocancii, că a fost făcut în fel și chip. Domnul Flutur știe lucrul acesta: bătălia e din interior, din PNL. Nu l-a atacat nimeni din opoziția politică. Ioan Stan nu a spus vreodată nimic. S-au certat, s-au zgâriat pe spate unii pe alții că s-au testat, unii într-o parte, alții în altă parte, unii noaptea, alții ziua.  Chiar domnul Stan spunea ieri ca la SJU Suceava e deschis un dosar penal, nu pe noi, pe PSD ci pe dumnealor. Nici măcar nu a avut deschiderea să spună PNL-iști, liberali, ci dumnealor”, a declarat Nechifor.

El a precizat că și Gheorghe Flutur și Ion Lungu știu foarte bine că bătălia e în PNL.

„Domnul Flutur înțelege, și domnul Lungu înțelege la fel de bine că, în practică, bătălia este în cadrul PNL, pentru puterea în PNL și sunt oameni în PNL care abia așteaptă să cadă Gheorghe Flutur sau Ion Lungu și să preia locul lor”, a spus Nechifor.

El a subliniat că în continuare între PNL și PSD, între Gheorghe Flutur și Ioan Stan există un gentlemen agreement.

„Nu se atacă reciproc nu-și pomenesc numele, vorbesc indirect pentru că din 2016 au un proiect subteran, ascuns, împreună și trebuie să recunoaștem că până acum le-a ieșit”, a spus Nechifor.


Intră acum și în grupul de