PNL Suceava si-a redeschis portile pentru dezertorii “pacaliti” de PD-L

„Îi aşteptăm în partid pe cei care au concepţii liberale pentru a sprijini proiectul Johannis, pentru a salva democraţia şi a relua dezvoltarea economică a României”, a declarat miercuri preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, cu precizarea că PNL Suceava îşi redeschide porţile, până în 6 decembrie, pentru toţi liberalii care au părăsit partidul, fiind „păcăliţi” de cei care urmăreau doar interese de grup în PD-L.

El a ţinut să sublinieze că în organizaţia suceveană au loc „toţi liberalii de bun simţ”, dar că nu vor fi primiţi cei care în mod deliberat au vrut să distrugă partidul. Întrebat care sunt persoanele ce nu vor putea fi primite în PNL, liderul liberal sucevean a răspuns că „se ştiu ei”. „Îi aşteptăm în partid pe liberalii corecţi care nu s-au implicat în afaceri oneroase alături de cei din PD-L”, a spus Băişanu.

El a mai evidenţiat că PNL a reconfirmat şi la aceste alegeri că este şi rămâne un partid puternic şi foarte important în viaţa politică din România şi că propunerea liberală privind „o altfel de guvernare” a fost validată de o largă majoritate a electoratului.

Potrivit liderilor PNL Suceava, de la înfiinţarea PLD şi apoi după constituirea PD-L, mai mult de jumătate din organizaţia liberală a fost destructurată şi a fost preluată de PD-L, iar parlamentarii liberali suceveni aleşi în 2008 au trecut recent la PD-L.

Preşedintele organizaţiei municipale PD-L Suceava, primarul Ion Lungu, fost preşedinte al organizaţiei PNL Suceava, a declarat, miercuri, că „a fost şi va rămâne în echipa lui Gheorghe Flutur”.