Traian Basescu a castigat alegerile in judetul Suceava cu 54,19 la suta


Intră acum și în grupul de

Traian Băsescu a câștigat alegerile în județul Suceava fiind votat de 54,19 la sută dintre alegători, potrivit datelor finale ale numărătorii voturilor, dar reprezentanții PSD și PNL în BEJ Suceava nu au semnat procesul verbal privind centralizarea voturilor.

Astfel, potrivit centralizării voturilor la BEJ Suceava, Traian Băsescu a fost votat de 171944 alegători, reprezentând 54,19 la sută, în timp ce candidatul PSD, Mircea Geoană, a fost votat de 145.321 alegători, reprezentând 45,8 la sută.

Potrivit BEJ Suceava, în acest județ s-au prezentat la urne 321.150 alegători, prezența la vot fiind de 56,50 la sută.

Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 299.725, iar 3884 au fost voturi nule.
La secțiile speciale au votat 20.957 alegători.

Procesul verbal încheiat la BEJ Suceava privind centralizarea voturilor nu a fost semnat de reprezentantul PSD, Roman Stecyk și nici de cel al PNL, Ștefan Gudula.


Intră acum și în grupul de