Baisanu:”Flutur l-ar vrea pe Ursaciuc in PD-L, dar sunt convins ca acesta nu va accepta sa faca parte din panoplia lui” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat, joi, că este convins că primarul liberal al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, nu va adera la PDL aşa cum îşi doreşte Gheorghe Flutur. „Sunt convins că Gheorghe Flutur şi l-ar dori pe Marius Ursaciuc la PD-L”, a spus Băişanu.

El a arătat că primarul liberal al oraşului Gura Humorului a reuşit să facă importante proiecte având şi sprijinul guvernului liberal. „Sunt convins că Marius Ursaciuc nu va accepta să facă parte din panoplia primarilor atraşi într-un fel sau altul de Gheorghe Flutur”, a spus Băişanu.

El şi-a exprimat încrederea că Gheorghe Flutur este suficient de conştient să nu văduvească de fonduri, din motive politice, oraşul Gura Humorului, în care locuieşte, pentru că locuitorii oraşului îşi vor da seama cine este cel care le vrea binele şi cine nu.

Preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a evitat, miercuri, să spună dacă primarul oraşului Gura Humorului, liberalul Marius Ursaciuc, urmează să se alăture PDL, dar a apreciat că este posibilă o asemenea acţiune. „Nu văd imposibilă o întâlnire cu Ursaciuc în PDL”, a spus Flutur într-o conferinţă de presă. El a arătat că el colaborează foarte bine cu primarul liberal din Gura Humorului în domeniul administraţiei, dar a evitat să răspundă dacă Ursaciuc ar urma să se înscrie în PDL.

Pe de altă parte, Marius Ursaciuc a spus că nu intenţionează să se înscrie în PD-L.
Întrebat dacă vede imposibilă o „întâlnire” cu Gheorghe Flutur în PD-L, Ursaciuc nu a respins o asemenea variantă. Orice este posibil”, a mai spus Ursaciuc.


Intră acum și în grupul de