Mirza: „O eventuala indepartare a lui Ion Iliescu de PSD reprezinta o mare pierdere”


Intră acum și în grupul de

Ion Iliescu „e prea pătruns de politică pentru a se retrage şi a trăi în linişte”, este părerea preşedintelui PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care consideră că „o eventuală îndepărtare a acestuia de PSD reprezintă o mare pierdere”. Declaraţia liderului social-democraţilor suceveni survine anunţului făcut marţi de către preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, că se retrage din “toate funcţiile deţinute în partid”. Totodată, Mîrza a mai apreciat că Iliescu va reveni asupra deciziei. „Această exprimare cred că a fost făcută într-o stare emoţională şi bănuiesc că va reveni”, a spus preşedintele PSD Suceava.

Ion Iliescu are o funcţie onorifică în partid, cea de preşedinte de onoare, dar, în această calitate, este invitat permanent în structurile de conducere ale PSD. El a precizat că a decis ca, la vârsta de 80 de ani, să se retragă din funcţiile din partid. Ion Iliescu a declarat că este posibil inclusiv să se retragă de la Congres pentru a nu fi parte la o serie de idei pe care le-a catalogat drept “nocive şi periculoase” pentru formaţiunea social-democrată. “Este posibil să mă retrag chiar din Congres ca să nu fiu parte la astfel de idei”, a spus Iliescu.

Fostul şef al statului a explicat că, în opinia sa, ideea unor candidaturi în echipe în cadrul PSD este “nocivă şi periculoasă” pentru unitatea partidului.


Intră acum și în grupul de