PSD Falticeni se opune majorarii pretului la apa si gunoi menajer (VIDEO)

Deputatul PSD de Fălticeni, Ioan Stan a avertizat autoritățile locale fălticinene să nu încerce să inducă în eroare opinia publică referitor la necesitatea scumpirii prețului la apa curentă potabilă și cea menajeră pentru că acest lucru nu este adevărat. Stan a spus într-o conferință de presă că municipalitatea fălticineană este decisă să introducă pe ordinea de zi a viitoarei ședințe de Consiliu Local un proiect de hotărâre prin care se solicită majorarea prețului la apa potabilă sub pretextul că acest lucru este obligatoriu în condițiile în care cu operator unic județean pentru serviciile de utilități este necesar un preț unitar în tot județul.

”Nu cred că cei din Suceava trebuie să plătească același preț la apă ca cei din Vatra Dornei unde apa vina prin cădere, sau ca cei din Humor ori Rădăuți. Chestiunea cu preț unitar mi se pare perfidă”, a explicat deputatul fălticinean. El a anunțat că toți consilierii PSD din CL Fălticeni se vor opune acestei dorințe de majorare a tarifului la apa curentă.

Ioan Stan a reacționat și cu privire la subiectul ”Groapa de gunoi a orașului” spunând că aceeași consilieri PSD vor cere ca prețul plătit de locuitorii orașului Fălticeni pentru gunoiul menajer să nu crească odată cu închiderea gropii de gunoi a orașului. ”Gunoiul va trebui transportat la Târgu Neamț. Noi vom cere ca diferența de preț plătită pentru transportul gunoiului să fie suportată din bugetul local, așa cum se întâmplă și la Suceava, și nu tot din buzunarul oamenilor. Locuitorii Fălticeniului și așa nu se pot lăuda că sunt bogați și nu e cazul ca municipalitatea să le mai bage odată mâna în buzunar”, a mai spus deputatul Ioan Stan.