Alexandru Baisanu s-a pus din nou cu burta pe carte. Presedintele PNL Suceava este student la Teologie (VIDEO)

Şeful Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Alexandru Ştefan Băişanu, s-a pus din nou cu burta pe carte după ce a luat decizia să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Constanţa.

Studentul Băişanu a început cursurile încă de anul trecut reuşind să treacă cu brio de primul semestru, dar a recunoscut că, din lipsă de timp, nu are posibilitatea să se ocupe de activitatea de studiu atât de mult pe cât şi-ar dori.

Cadru universitar în momentul de faţă la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Alexandru Băişanu a absolvit deja trei facultăţi, fiind vorba despre cea de Filosofie la Iaşi, cea de Psihopedagogie Specială şi Asistenţă Socială la Bucureşti şi Facultatea de Drept tot la Iaşi.

Întrebat de ce s-a mai apucat de o facultate, liderul liberalilor suceveni a declarat că „din nevoia de a-şi închide un cerc al cunoştinţelor în ceea ce priveşte relaţia mea cu exteriorul, cu divinitatea şi propria conştiinţă”.

„În opinia mea, a face o facultate nu-ţi poate folosi la fel ca ochelarii pentru a vedea mai bine, de a te angaja undeva neapărat, ci îţi oferă posibilitatea de a te apropia sistematic şi în mod serios nu ca autodidact de un sistem de cunoştinţe largi pe care ţi le doreşti mai aproape de tine. Nu îmi doresc altceva decât propria posibilitate de a cunoaşte şi a înţelege universul care ne înconjoară, a conchis preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu.