IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor: “Mantuitorul, prin Invierea Sa, ne-a trecut din moarte la viata nu numai cu sufletul, ci si cu trupul” (Pastorala la Invierea Domnului)

“Cu adevărat, mare este această sfântă zi de „sărbătoare a sărbătorilor” în care prăznuim, aşa cum glăsuiesc cântările slujbei Învierii, „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice”. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit, a călcat moartea cu moartea Sa.

Cu trupul a fost pus în mormânt, iar cu duhul S-a coborât şi a propovăduit celor din veac adormiţi, ţinuţi în închisoarea iadului (I Petru 3, 19), care fuseseră neascultători altădată, începând cu strămoşii noştri Adam şi Eva. Pogorându-Se în iad, Domnul, cum citim în Sinaxar cuvântul de învăţătură la slujba sfintei sărbători a Învierii Domnului, „nu a înviat pe toţi care erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El”.

Acum, înviind Domnul din mormânt, „toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele dedesubt”, deci întreaga făptură, creaţie a lui Dumnezeu, s-a împărtăşit de harul Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi este firesc să fie aşa, pentru că Cel ce a înviat, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, „este lumină” (I Ioan 1, 5), „este Lumina lumii şi luminează în întuneric (în întunericul păcatelor – n.n.) şi întunericul nu a cuprins-o” (nu a acoperit-o, n.n. – Ioan 8, 12; 1, 5). El, Mântuitorul, este Lumina vieţii celui care urmează Lui (Ioan 8, 12). El este „Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul, Care vine în lume” (Ioan 1, 9). „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24), mutare care se datorează, deci, faptului dumnezeiesc al Învierii Mântuitorului, adevăr pe care-l vestesc cu atâta tărie cântările slujbei Învierii „…Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Mântuitorul ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, prin învierea Sa, nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul; ne-a trecut cu sufletul prin harul iertării păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei, har împărtăşit Sfinţilor Apostoli în seara zilei Învierii Sale, când a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan 20, 22-23). Acest har al iertării, Sfinţii Apostoli, la rândul lor, l-au împărtăşit celor vrednici în Sfânta Taină a Hirotoniei episcopilor pentru a sluji Sfintele Taine ale lui Dumnezeu. Acest har al slujirii preoţeşti a fost împărtăşit de către episcopi din generaţie în generaţie până astăzi şi în veci. Această transmitere, înlănţuire se numeşte succesiune apostolică. În afara ei, nu există slujire preoţească adevărată care să împărtăşească harul iertării şi sfinţirii oamenilor şi a făpturii neraţionale – apa, unele plante şi, mai ales, hrana pentru trupul omului.

Mântuitorul, prin Învierea Sa, ne trece din moarte la viaţă şi cu trupul. Aceasta se înfăptuieşte la obşteasca înviere: „Şi vor învia cei ce au făcut cele bune, ne spune Mântuitorul, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29); „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51), moartea adusă de păcatele nemărturisite şi neiertate în Sfânta Taină a Spovedaniei. „Plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Suntem datori să păzim, să împlinim cuvintele Mântuitorului, nu numai să le ascultăm sau să le propovăduim, să fim nu numai ascultători, ci şi împlinitori ai cuvintelor Lui (Iacov 1, 22). Să ascultăm şi să împlinim cuvintele Mântuitorului în duhul adevărului care ne face liberi (Ioan 8, 32).

Adevărul cuvintelor Mântuitorului Hristos este păstrat numai în şi de Sfânta Biserică, trupul tainic al Mântuitorului, şi el este vestit numai de Biserică prin slujitorii ei sfinţiţi în Sfânta Taină a Hirotoniei sau harisma culturii teologice. Biserica este, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel, „stâlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).

Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos rămân în noi, rodind mântuirea noastră în măsura în care şi noi rămânem în El. „Dacă rămâneţi în Mine, şi cuvintele Mele rămân în voi” (Ioan 15, 7); rămânem în Mântuitorul, dacă ne împărtăşim cu Preasfântul Trup şi Sângele Său: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Rămânem în El şi El rămâne în noi în măsura pregătirii noastre creştineşti prin post, rugăciune, fapte de milostenie şi, fireşte, spovedindu-ne în Sfânta Taină a Mărturisirii, luând iertarea păcatelor, împlinind, în acelaşi timp, canonul dat de preotul duhovnic.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5). Prezenţa tainică şi reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume s-a vădit, de-a lungul veacurilor (celor două milenii), s-a făcut roditoare în operele de cultură şi artă, în înfăptuirile benefice ale oamenilor de ştiinţă, în faptele de binefacere umanitare individuale ale oamenilor, ale unor societăţi şi, mai ales, ale Bisericii, în viaţa morală, în legile justiţiei şi aplicarea lor şi, mai presus de toate acestea, în viaţa de sfinţenie a ascultătorilor şi împlinitorilor învăţăturilor Sfintei Evanghelii.

Cu alte cuvinte, cultura şi civilizaţia lumii, în ce ne priveşte, a lumii continentului nostru Europa, îşi au rădăcinile şi poartă pecetea învăţăturii creştine, a prezenţei şi lucrării persoanei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lumina lumii Care revarsă în chip tainic şi real lumina Sa în sufletele, în minţile, în trăirea vieţii omului de fiecare zi, a vieţii în care iertarea, bunăvoirea, înţelegerea între oameni, munca făcută cu dăruire creează acel climat de pace, de bucurie curată, climat din care este alungat întunericul patimilor care aduc atâta tulburare în viaţa oamenilor, după cum ne-o spune atât de limpede Sfântul Apostol Iacov: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă luptaţi şi vă războiţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iacov 4, 1-3).

Astăzi vedem cu toţii cum unii oameni din Europa creştină vor să fie nemuritori aici pe pământ şi ce este şi mai înfricoşător este faptul că aceştia vor o societate, o lume fără Dumnezeu. Aceşti oameni au întors spatele la Dumnezeu şi vor să-L alunge din creaţia Sa prin programe economice şi legi care promovează imoralitatea, pervertind demnitatea omului făcut după chipul lui Dumnezeu, ademenesc, îndeamnă şi chiar constrâng prin măsuri economice, ca oamenii să le urmeze, adică să renunţe la trăirea vieţii călăuzite de învăţătura creştină, să se lepede de Dumnezeu.

Iubiţi creştini,

În faţa acestei primejdii să nu ne împuţinăm sufleteşte, să nu ne pierdem credinţa în Dumnezeu, încrederea în purtarea Lui de grijă faţă de neamul nostru omenesc, ştiind că „Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă” (Iacov 4, 6; I Petru 5, 5), „Dumnezeu nu se lasă batjocorit” (Galateni 6, 6), „Porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos” (Matei 16, 18). „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând din stricăciunea poftei celei din lume.

Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună cunoştinţa; la cunoştinţă înfrânarea; la înfrânare răbdarea; la răbdare evlavia; la evlavie iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească dragostea” (II Petru 1, 3-7).

Să sporim în dragostea cea vie, milostenia, ajutorarea celor aflaţi în lipsuri materiale şi necazuri, aşa cum s-a întâmplat celor înzăpeziţi din acest an, în unele zone ale ţării noastre, zone (localităţi) în care mulţi bătrâni şi bolnavi au aşteptat ajutorul nostru umanitar, dragostea noastră creştinească. Să ne bucurăm în Domnul şi să-I mulţumim cu smerenie lui Dumnezeu că ne-a învrednicit şi pe noi, fiii eparhiei noastre, să le oferim ajutorul cuvenit pe măsura posibilităţilor noastre materiale şi a dragostei noastre creştine. Prin aceasta, am îndeplinit ceea ce suntem datori să facem în toată vremea şi în tot locul, pentru că trebuie să trăim nu numai pentru noi, ci şi pentru cei de lângă noi, în primul rând pentru cei de lângă noi, să trăim în frica şi dragostea lui Dumnezeu împlinind poruncile Lui prin care rămânem în Dumnezeu (I Ioan 3, 24).

Datori suntem să ne rugăm unii pentru alţii şi, mai ales, pentru cei bolnavi, cu deosebire atunci când săvârşim Sfânta Taină a Maslului, Sfânta Taină căreia anul acesta îi acordăm o atenţie deosebită, toate strădaniile noastre creştineşti şi pastorale.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca la sărbătoarea Sfintelor Paşti, Hristos Cel înviat să vă dăruiască sănătate, pace, linişte sufletească şi bucuria mântuirii.

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal
Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător, PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor