Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați duminică, în jurul orei 12:15, de către o localnică, cu privire la descoperirea unui aparat de zbor de mici dimensiuni pe un teren agricol din periferia comunei Șerbăuți.

Echipajul de serviciu s-a deplasat de urgență la fața locului, constatând că sesizarea se confirmă. Obiectul prezintă caracteristicile unei drone, fără inscripții sau marcaje vizibile.
Zona a fost imediat delimitată și pusă sub pază, fiind solicitate echipaje suplimentare pentru asigurarea perimetrului.
Au fost informate de urgență structurile specializate ale statului, verificările și cercetările fiind desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Se urmărește stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Obiectul a fost descoperit la aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Ucraina, ceea ce a determinat o intervenție rapidă și coordonată la nivel interinstituțional.
Cercetările continuă pentru a clarifica originea și scopul aparatului de zbor.
Intră acum și în grupul de





