Flutur catre sucevenii prezenti la mitingul electoral din Burdujeni: Contati pe noi pana in panzele albe!


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PDL, a cerut, miercuri seara, în cartierul Burdujeni, celor câtorva mii de suceveni care au venit la concertul oferit de candidaţii PDL, să voteze candidaţii PDL la alegerile de duminică.

„Vă mulţumim că sunteţi aici alături de noi. Nu v-am dezamăgit şi nu vă vom dezamăgi”, le-a spus Flutur sucevenilor.

El a solicitat celor prezenţi ca în data de 10 iunie să vină la vot şi să voteze candidaţii PDL atât la Primăria şi Consiliul Local Suceava cât şi la preşedinţia CJ Suceava, dar şi echipa de consilieri judeţeni.

„Puneţi-ne de luni la treabă!”, i-a îndemnat Gheorghe Flutur pe suceveni.

Totodată, preşedintele PDL Suceava a spus că echipa PDL din judeţ este de încredere.

„Contaţi pe noi până în pânzele albe!”, a spus Gheorghe Flutur.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus la rândul său că PDL a organizat concertul de miercuri seara din respect faţă de locuitorii municipiului.

„Noi, echipa PDL am demonstrat că suntem oameni serioşi, de cuvânt”, a spus Ion Lungu.

Primarul Sucevei a subliniat că a făcut echipă cu Gheorghe Flutur pentru dezvoltarea Sucevei. El i-a rugat pe suceveni să vină duminică la vot şi să-l voteze pe el la funcţia de primar şi echipa sa la Consiliul Local, pe Gheorghe Flutur pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi echipa de consilieri judeţeni a lui Gheorghe Flutur.

Şeful campaniei electorale PDL din judeţul Suceava, deputatul Ioan Bălan, a salutat mulţimea prezentă la concert şi a spus că pentru o zi Burdujeni este centrul Sucevei.

Bălan a arătat că se încheie o campanie electorală, dar că în ultimele zile ale campaniei, cei din echipa PDL îi roagă pe suceveni să le ofere votul lor.

Deputatul PDL a spus că sucevenii trebuie să voteze Gheorghe Flutur pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava şi Ion Lungu pentru funcţia de primar, dar şi echipele celor doi la Consiliul Judeţean şi, respectiv, Consiliul Local.

Senatorul PDL Orest Onofrei a avut un mesaj scurt, în ton cu una din piesele formaţiei Voltaj, ce urma să urce pe scenă.

„Echipa PDL să fie mai sus de locul 2!” a spus Onofrei, arătând că asta înseamnă că PDL va rămâne pe primul loc în judeţul Suceava.

La concertul oferit de PDL în cartierul sucevean Burdujeni au cântat Andrei Leonte, Cătălin Josan şi formaţia Voltaj.


Intră acum și în grupul de