Senatorul Ovidiu Dontu asteapta scuze din partea lui Sorin Rosca Stanescu

ovidiu dontu

Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat, vineri, într-un comunicat de presă, că a luat act cu surprindere de declaraţiile senatorului Sorin Roşca Stănescu privind activitatea „Comisiei senatoriale privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan, judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului”,  în urma demisiei sale din această comisie. „După ce am ascultat cu atenţie luările de cuvânt ale domniei sale în comisie, astăzi, vă mărturisesc că nu mai cred în bunele sale intenţii şi consider că scopul a fost acela de a confisca acest subiect de presă în folosul domniei sale”, arată senatorul PSD, membru al comisiei Bârsan.

Donţu consideră că problema lui Sorin Roşca Stănescu este personală, că nu a fost ales preşedinte al acestei comisii şi că a mascat neelegant faptul că era într-o stare de posibilă incompatibilitate generată de procesele pe care senatorul liberal le are cu instituţii ale statului român. „Nu poţi să propui o audiere urmată de o solicitare către o altă comisie şi să se aprobe invers, mai întâi solicitarea şi apoi audierea şi sa faci din asta o problemă naţională, când de fapt problema este mult prea personală pentru că senatorul liberal nu a ieşit la vot preşedintele acestei comisii. Astăzi, cred sincer că adevăratul motiv al demisiei l-ar putea  reprezenta posibila incompatibilitate generată de procesele pe care domnia sa le are cu instituţii ale statului român şi care ar putea să aibă legătură cu cauza, situaţie pe care a mascat-o neelegant acuzându-şi colegii de lucruri nereale”, arată Donţu.

Senatorul PSD mai arată că nu este normal, ca un coleg din Senat sa dea lecţii de moralitate partenerilor politici, bazate pe pure  invenţii. „Dezlegarea problemei de drept referitoare la posibila interferenţă în actul de justiţie precum şi întinderea acesteia sunt de esenţa mersului înainte a activităţii acestei comisii pentru aflarea adevărului şi respectarea regulilor într-un stat de drept”, adaugă senatorul sucevean.

El menţionează că, în calitate de membru al comisiei Bârsan, aşteaptă scuze din partea senatorului liberal. „Faţă de această situaţie, ca membru al comisiei, aştept scuze de la senatorul  Sorin Roşca Stănescu, în caz contrar voi propune Grupului parlamentar PSD din Senat, în şedinţa de marţi 21 mai 2013, să  adopte  hotărârea de a nu mai participa la nici o şedinţă a grupurilor parlamentare reunite PNL-PSD atât timp cât va participa şi senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu şi până când grupul parlamentar PNL nu se va pronunţa cu privire la situaţia creată de senatorul liberal”, se arată în finalul comunicatului semnat de Ovidiu Donţu.

Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest gest protestează faţă de încercarea majorităţii PSD din Comisie de a muşamaliza încălcarea imunităţii diplomatice a magistratului român la CEDO.

Cei patru au arătat că gestul lor de a se retrage din comisie a fost susţinut de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, iar chiar dacă la nivelul Senatului se va discuta marţea viitoare situaţia şi s-ar putea decide cu privire la înlocuirea lor, din partea PNL nu există alţi parlamentari doritori să intre în această comisie.

Unul dintre demisionari, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a susţinut că “îngroparea” activităţii comisiei a fost dorită de către membrii PSD ai acesteia, el arătând că la vârful conducerii PSD a existat o reticenţă faţă de anchetarea cazului de posibilă încălcare a imunităţii diplomatice. “De ce anume, nu ştiu, pot să bănuiesc legăturile care există la vârf cu domnul George Maior (…) Am certitudinea că, fără să vrem, încercând să aflăm adevărul în legătură cu această interceptare, ne-am apropiat cumva de un caz extrem de grav şi nu m-aş mira ca într-o bună zi să aflăm că la capătul firului este preşedintele Traian Băsescu şi directorul SRI”, a mai afirmat Stănescu.