Balan: Lungu face un joc alaturi de USL. A inceput langa PNL ca sa se desavarseasca langa PSD

Preşedintele organizaţiei municipale PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava că anul electoral 2012 a fost unul foarte trist pentru PDL.

El a spus că după ce PDL a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean, dar a câştigat fotoliul de primar al municipiului reşedinţă a judeţ, a pierdut şi acest post ca urmare a jocurilor politice făcute de Ion Lungu alături de USL.

alegeri PDL Suceava casa culturii

„Am câştigat Primăria Suceava, dar am pierdut-o după jocurile lui Ion Lungu, care s-a aşezat pentru început lângă PNL, ca să se desăvârşească lângă PSD. E o realitate pe care nu mai putem sa o acoperim”, a spus Bălan.

El a mai recunoscut că de-a lungul timpului, probabil in perioada in care PDL a fost la guvernare atat pe plan judetean cat si national, s-au făcut şi greşeli, în principal prin promovarea unor oameni nepotriviti în funcţii.

Deputatul Ioan Bălan a arătat că în perioada guvernării PDL mulţi dintre şefii de descentralizate stăteau mai mult prin centrele de înfrumuseţare pentru a-şi vopsi părul din alb în portocaliu.

„Unii din PDL insă au revenit la culoarea loriniţială, galbenă sau roşie”, a mai spus deputatul Ioan Bălan