Studenții suceveni se întorc de luni la cursuri. Elevii mai au vacanță încă o săptămână


Intră acum și în grupul de

După două săptămâni de vacanță, cei peste 9.000 de studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” Suceava se întorc de luni, 4 ianuarie, la cursuri. Elevii și preșcolarii mai au vacanță încă o săptămână, până în data de 10 ianuarie.

studenti USV

Potrivit structurii anului academic 2015 – 2016, studenții suceveni vor avea cursuri până în data de 24 ianuarie, după care, din data de 25 ianuarie și până în 14 februarie 2016 vor fi în febra sesiunii de iarnă.

Vacanța intersemestrială va fi de o săptămână, între 15 și 21 februarie a.c., însă cursurile semestrului II al anului academic vor începe din data de 29 februarie întrucât între 22 și 28 februarie va fi prima sesiune de restanțe.

Semestrul al II-lea al anului universitar se va încheia la data de 12 iunie și va fi întrerupt de vacanța de Paște, între 2 mai și 8 mai.

Sesiunea de vară va avea loc în perioada 13 iunie – 3 iulie, iar sesiunea de restanțe între 4 iulie și 11 iulie.

De cealaltă parte, elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri luni, 11 ianuarie 2016, dar vor intra în vacanță intersemestrială începând din data de 6 februarie și până duminică, 14 februarie 2016.

Potrivit structurii anului școlar 2015-2016, semestrul al II-lea va începe de luni, 15 februarie și se va încheia în data de 24 iunie 2016.

Elevii și preșcolarii vor avea vacanța de primăvară în perioada 23 aprilie 2016 -3 mai 2016, iar vacanța de vară în perioada 25 iunie – 11 septembrie 2016.

Săptămâna „Școala Altfel” se va desfășura în perioada 18-22 aprilie 2016.

Excepție de la această structură școlară fac parte elevii din clasele a VIII-a și a XII-a.

Astfel, elevii claselor a XII-a vor termina cursurile în data de 3 iunie 2016, iar cei din clasele a VIII-a în data de 17 iunie 2016. (Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de