Aproximativ 100 de pofesori suceveni pensionabili au primit aprobare de la ISJ Suceava să-şi continue activitatea didactică şi în anul şcolar 2016-2017

Un număr de 101 profesori suceveni care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016 îşi vor desfăşura activitatea didactică şi în anul şcolar 2016-2017 după ce Consiliul de Administaţie al ISJ Suceava le-a aprobat cererile de menţinere în activitate ca titulari.

profesor pensionare

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, profesorul Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că 216 cadre didactice din judeţul Suceava îndeplinesc condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016, iar 109 cadre didactice au solicitat menținerea în activitate la școlile unde își desfășoară activitatea şi pentru anul şcolar 2016-2017.

Anuţei a spus că în Consiliile de administrație ale școlilor s-au aprobat cererile pentru un număr de 101 cadre didactice care au solicitat prelungirea activității, în timp ce în cazul altor opt cadre didactice aceste cereri au fost respinse.

Ulterior, Consiliul de administrație al ISJ Suceava a analizat cererile transmise de școli și a aprobat menținerea în activitate pentru toate cele 101 cadre didactice pensionabile.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a precizat că din totalul de 216 cadre didactice care îndeplinesc condițiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2016, 101 cadre didactice au primit aprobare pentru continuarea activității, din care 31 în mediul rural și 70 în mediul urban, alte 102 cadre didactice se pensionează la limită de vârstă, din care 57 în mediul rural și 45 în mediul urban, iar 13 cadre didactice se pensionează anticipat, din care 6 în mediul rural și 7 în mediul urban.

Anuţei a spus că din totalul celor 101 cadre didactice care au primit aprobare pentru continuarea activității în anul şcolar viitor, 64 vor fi la data de 1 septembrie 2016 în primul an de prelungire a activității, 34 în al doilea an de menţinere în activitate și 3 în al treilea an.

(Liliana Bujdei)