Coordonatorii grupurilor folclorice vocale și instrumentale din județul Suceava au participat la o întâlnire de instruire organizată de Centrul Cultural ”Bucovina”


Intră acum și în grupul de

Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” a organizat, în intervalul 11 – 13 octombrie a.c., o instruire cu instructorii așezămintelor culturale – coordonatorii grupurilor folclorice vocale și instrumentale din județul Suceava, informează într-un comunicat de presă, Tiberiu Cosovan, reprezentantul Centrului Cultural „Bucovina”.

instruire-ccb

Potrivit acestuia, instruirea, care a avut loc la pensiunea „Floare de colț”, din comuna Mănăstirea Humorului și la deschiderea căreia au participat managerul Centrului Cultural „Bucovina”, Sorin Filip, și directorul CCPCT Suceava, Călin Brăteanu, i-a avut ca lectori pe consultanții artistici Oana Maria Sîrbu, dr. Constanța Cristescu, Eutasia Rusu și Romeo Grosu.

”Expunerile și discuțiile interactive au vizat costumul popular, constituirea, componența și educarea grupurilor vocale, formarea și componența grupurilor instrumentare, administrarea repertoriului și prezentarea la concursuri.

Au fost distribuite și prezentate lucrările „Folclor muzical din Bucovina” (volumul I – Repertoriul ritual-ceremonial vocal), de George Voevidca, și „Ghidul iubitorilor de folclor” (nr. 6/2016), lucrări editate și tipărite cu sprijinul Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural <Bucovina>”, arată organizatorii.


Intră acum și în grupul de