Inspectoratul Școlar Suceava a validat dosarele a 123 de candidați înscriși pentru concursul de directori și directori adjuncți


Intră acum și în grupul de

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a validat dosarele a 123 de candidați înscriși pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar.

„La concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Suceava, vacantate în condițiile legii, au fost validate dosarele a 123 de candidați, după cum urmează: 86 pentru funcția de director și 37 pentru funcția de director adjunct”, a precizat, marți, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, prof. Cezar Anuței.

El a precizat că în județul Suceava există 107 posturi vacante, din care 77 de director și 30 de director adjunct.

Astfel, sunt scoase la concurs 77 de posturi vacante pentru ocuparea funcției de director, dintre care 5 posturi pentru liceu, 8 posturi pentru grădiniță, un post pentru un club al copiilor, 2 posturi pentru cluburi sportive și 61 de posturi pentru gimnaziu.

De asemenea, la concurs sunt scoase și 30 de posturi vacante pentru ocuparea funcțiilor de director adjunct, dintre care 10 pentru gimnaziu și 20 pentru liceu.

Proba scrisă a examenului va avea loc în data de 17 iulie 2017, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, accesul candidaților în sălile de concurs fiind permis în intervalul orar 8,00-8,30.

(Mihaela Tcaciuc)


Intră acum și în grupul de