Harșovschi anunță că se remarchează pistele de bicicletă astfel încât să nu se oprească în stâlpi


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat, miercuri, că se începe remarcarea pistelor de bicicletă în municipiul Suceava, dar astfel încât să nu se mai oprească în stâlpi, așa cum s-a întâmplat când de acest domeniu se ocupa fostul viceprimar PSD Gavril Vârvara.


„A început remarcarea pistelor de biciclete. Multe dintre ele se opreau în stâlpi.Nu trebuie să ne întrebăm cine era viceprimarul care se ocupa cu acest domeniu”, a spus Harșovschi făcând referire la Gavril Vârvara, din partea PSD.
El a spus că important este că se va remedia acest lucru și că s-a găsit soluția optimă.
„Nu era extraordinar de complicată, dar în urma discuțiilor s-a luat această decizie. Le marcăm cu o nouă culoare, galben, față de culoarea albă cu care au fost marcate inițial”, a spus viceprimarul.
El a precizat că se marchează, cu preponderență, lângă bordura mică, lângă bloc „pentru că dacă sunt marcate pe partea stângă se opresc în stâlp”.
„Nu am înțeles niciodată de ce au fost marcate așa”, a menționat Harșovschi care s-a întrebat de ce actuala conducere a PSD Suceava nu recunoaște că reprezentantul pe care partidul l-a avut în executiv a greșit atunci.
Viceprimarul a mai precizat că se vor fi aplicate 12,7 kilometri marcaje liniare de piste de bicicletă.
Lățimea pistei este de un metru, iar în interiorul pistelor vor fi șabloane standard din 500 în 500 de metri, a adăugat Harșovschi.
El a mai spus că marcajele se vor realiza la sfârșitul acestei săptămâni.


Intră acum și în grupul de