Aproape 200 de persoane, din care 56 de copii, din județul Suceava, dar și din alte județe au ajuns în ultimele două luni la UPU Suceava după ce au fost muşcate de căpuşe


Intră acum și în grupul de

Medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, Liviu Cîrlan, a declarat, marţi, că, de la începutul lunii iulie 2017 şi până în prezent, 182 de persoane din diferite zone ale judeţului Suceava, dar şi din judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani şi din municipiul Bucureşti, care au suferit plăgi înţepate de căpuşe, s-au prezentat la UPU pentru îngrijiri medicale.

Cîrlan a spus că din totalul persoanelor prezentate la UPU Suceava cu plăgi înţepate de căpuşe, 56 sunt copii cu vârste cuprinse între 0 şi 16 ani, iar restul sunt persoane adulte cu vârste cuprinse între 19 şi 82 de ani.

El a precizat că, în privinţa localizării înţepăturilor, acestea au fost depistate în diferite zone ale corpului, începând de la scalp, până la gleznă, inclusiv în zona ombilicală.

Medicul şef al UPU Suceava a menţionat că 38 din cele 182 de cazuri de plăgi înţepate de căpuşe s-au înregistrat în luna august, restul fiind în luna iulie 2017.

În cazul muşcăturilor de căpuşă, specialiştii recomandă să se evite extragerea acestora, persoanele să se prezinte în cel mai scurt timp la o unitate medicală sau la medicul de familie, pentru a fi extrasă căpuşa în condiţii sigure şi pentru toaletarea zonei, iar ulterior acestor proceduri pacientului i se administrează vaccin antitetanos, apoi este îndrumat către o secţie de Boli Infecţioase pentru a fi luat în evidenţă şi pentru tratament de specialitate, urmând ca, în funcţie de zona muşcăturii şi a tipului de căpuşă, să fie recomandată sau nu testarea pentru boala Lyme.

Totodată,  pentru evitarea înţepăturilor de căpuşe specialiştii mai recomandă luarea unor măsuri de protecţie individuală atunci când persoanele doresc să-şi petreacă timpul în aer liber, printre acestea numărându-se purtarea unor haine în culori deschise şi cu textură mai deasă pentru a putea fi observate mai uşor căpuşele, purtarea de încălţăminte închisă, acoperirea capului cu şepci sau pălării, inspectarea corpului cu atenţie, întrucât căpuşele se pot fixa în orice zonă a corpului fără a provoca disconfort, iar în cazul care o persoană a fost muşcată de căpuşă se recomandă prezentarea la medicul de familie sau la camera de gardă.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de