Campania de vaccinare antipneumococică a copiilor începe pe 1 octombrie 2017. Judeţului Suceava i-au fost repartizate peste 4000 de doze de vaccin


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a precizat, luni, că pe data de 1 octombrie 2017 începe campania de vaccinare a copiilor cu vaccinul pneumococic conjugat 13 valent- Prevenar 13, care asigură protecţia împotriva bolii pneumococice.

Zorescu a precizat într-un comunicat de presă că această campanie este derulată de Ministerul Sănătăţii prin Direcțiile de Sănătate Publică Județene.

“Campania debutează cu vaccinarea copiilor născuți în luna august (cei care împlinesc 2 luni în luna octombrie) și va continua conform Calendarului Național de Vaccinare. Vaccinul se administrează la vârstele de 2, 4, respectiv 11 luni și va fi distribuit în toată țara în perioada 18-20 septembrie 2017. Pentru județul Suceava au fost repartizate 4060 de doze de vaccin”, a explicat Zorescu.

Ea a spus că informații detaliate au fost trimise medicilor de familie prin scrisoarea metodologică elaborată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București.

“Acest vaccin asigură protecția împotriva bolii pneumococice, o infecție cauzată de bacteria Steptococcus pneumoniae care poate produce o serie de afecțiuni grave ca pneumonia, meningita, septicemia și infecții mai puțin severe ca otita medie și sinuzita.

Boala pneumococică este frecvent întâlnită în rândul copiilor și poate fi prevenită prin vaccinare, îmbunătățirea condițiilor de viață (reducerea aglomerației și a poluanților aerului din interior) și promovarea alimentației la sân în primele 6 luni de viață”, a mai spus medicul epidemiolog sucevean.

Reamintim că Ministerul Sănătății a anunţat, printr-un comunicat de presă, din data de 17 august 2017, că a fost finalizat procesul de achiziție a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valențe prin care vor fi prevenite boli precum pneumoniile, septicemiile, meningitele pneumococice și otitele.

“În rândul copiilor, bolile pneumocice pot provoca afecţiuni grave sau chiar decese. Conform datelor oficiale, țara noastră înregistrează cea mai ridicată rată de mortalitate infantilă dintre statele membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia – o boală prevenibilă prin vaccinare – constituie principala cauză de deces la copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, se preciza în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

Sursa citată menţiona că vaccinul pneumococic se administrează copiilor în mod gratuit, conform schemei de vaccinare, în cabinetul medicului de familie.

“Vaccinul achiziționat de țara noastră, prin Ministerul Sănătății, este sigur, eficient și de calitate. În mod concret, vaccinul va ajuta la protecția împotriva celor mai des întâlnite 13 tulpini de pneumococ, responsabile de peste 90% din cazurile de boli pneumococice invazive în Romania. Oferind cea mai extinsă acoperire a serotipurilor pneumococice, vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valențe este cel mai utilizat vaccin pneumococic la nivel mondial. El este folosit în peste 100 de țări, printre Marea Britanie, Franța, Italia și Statele Unite”, se mai preciza în documentul citat.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de