O mamă și fetița sa de un an,rănite pe fosta trecere pentru pietoni de la Bazarul din Suceava. Ele au fost lovite de un autoturism


Intră acum și în grupul de

O mamă cu fetița ei de un an în brațe, a fost rănite după ce au fost lovite de un autoturism pe Calea Unirii pe fosta trecere pentru pietoni din zona Bazarului din Suceava și unde trotuarele sunt mărginite cu garduri metalice pentru a împiedica traversarea străzii.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri,  în jurul orei 13.10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, un tânăr de 19 ani, din comuna Ilișești, a surprins o localnică de 45 de ani, care avea în brațe o fată  un an și care s-a angajat  în traversarea străzii prin loc nepermis.

Femeia a fost lovită pe marcajul unei foste treceri de pietoni desființate, semnalizate printr-un panou rutier, trotuarele fiind mărginite de garduri metalice care să împiedice angajarea pietonilor în traversarea străzii.

În urma accidentului, atât femeia cât și fetița au fost rănite ușor, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă nu au rămas internate.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz  s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de