Țigări ascunse în cutii de prăjituri şi în bancheta unor autoturisme, descoperite de polițiștii de frontieră în Vama Siret Siret

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit țigări de contrabandă care erau ascunse în cutii de prăjituri şi în două autoturisme în bancheta din spate.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan a spus că joi seara, s-a prezentat în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, o femeie,cu dublă cetăţenie româno-ucraineană în vârstă de 32 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni că aceasta transportă țigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal,  în bancheta spate a autoturismului şi în cutii de prăjituri, cantitatea de 253 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

El a menționat că și miercuri seara, un român de 34 de ani s-a prezentat în același punct de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară la bordul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România, iar în urma unui control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bancheta spate a  autoturismului, cantitatea de 398 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

În ambele cazuri, ţigările în valoare totală de 979 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei fiecare.(N.B.)