Peste 180 de străini aflați ilegal în România au fost depistați luna trecută. O parte dintre aceștia au fost identificați în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

Luna trecută, Polițiștii de imigrări au depistat 181 de cetățeni străini aflați ilegal în România, informează Inspectoratul General pentru Imigrări. Din ei, 96 au primit documente administrative având obligația de a părăsi România, iar în cazul a 72 de persoane, s-a recurs la executate misiuni de îndepărtare sub escortă.

Totodată, 41 de societăți comerciale din țară nu respectau regimul juridic privind angajarea străinilor. Astfel, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de aproximativ 550.000 de lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil.

Potrivit sursei citate, cei mai mulți cetățeni străini au fost depistați în București, dar și în județele Bihor și Dâmbovița. Din ei, mulți desfășurau activități lucrative fără forme legale, 20 au intrat în România ilegal, iar opt nu au respectat scopul șederii, pe când ceilalți se aflau în alte situații ilegale.

Reiterăm că din totalul persoanelor depistate, 96 au primit acte administrative, decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României. Totuși 13 persoane, după ce au fost depistate au solicitat o formă de protecție internațională în România. Prin urmare,  două persoane au fost tolerate, iar pentru celelalte s-au dispus alte măsuri. 

Polițiștii de imigrări au organizat, în luna iunie, misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 72 de cetățeni străini, iar pentru 16 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

Pe lângă asta, au fost aplicate 547 de sancțiuni contravenționale cu amendă și avertisment, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei,  în valoare totală de 118.150 de lei, iar 41 de societăți comerciale, au primit amenzi în valoare de 417.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicabil străinilor angajați.

NewsBucovina amintește că și în județul Suceava sunt regulat depistați migranți. Doar pe parcursul lunii trecute au fost două astfel de cazuri (detalii aici și aici), fiind identificați, în total, șase cetățeni străini. Majoritatea din ei provin din țările africane și pătrund în România trecând ilegal frontiera română-ucraineană.


Intră acum și în grupul de