USV atrage studenți din județe vecine, regiuni istorice, dar și din marele centre universitare din țară. HARTĂ


Intră acum și în grupul de

După cum am anunțat anterior, peste 4000 de candidați au aplicat la USV în prima etapă de admitere. Astăzi, prorectorul USV Mihai Dimian a postat pe o rețea de socializare o hartă care relevă aria geografică din care provin viitorii studenți ai universității sucevene.

Astfel, cei mai mulți candidați provin din județul Suceava (în jur de 2000 de persoane), urmat de județul Botoșani, cu peste 500 de persoane.

Harta candidaților la studii la USV, Sursa.

Locul trei i-a revenit județului Neamț, unde între 101 și 500 de persoane au depus actele la USV. De asemenea, până la 100 de ieșeni au optat pentru universitatea din Suceava, fiind urmați de românii din Bucovina de Nord și municipiul Chișinău.

Ceva mai puți candidați provin din județul Bacău și raionul Ungheni, Republica Moldova.

În categoria următoare, cu până la 25 candidați, se regăsesc județele Vaslui și Maramureș, la care se alătură mai multe raioane din Republica Moldova, în special din cele aflate la hotar cu România, dar și municipiul București.

Totodată, pe lângă candidații din Capitală, la USV au aplicat și candidați din alte mari centre universitare precum Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu și Constanța.

Amintim, că potrivit clasamentului universităților din 2019, USV ocupă locul zece pe țară, fiind peste multe universități consacrate. Totodată, universitatea suceveană se află la mijlocul clasamentului (locul 142) universităților din Europa Centrală și de Est.


Intră acum și în grupul de