Romsilva privind aplicarea Statutului personalului silvic: operaționalizarea principalelor prevederi ale legii nu putea fi realizată până la finele anului 2019, dar au fost imediat demarate toate demersurile legale


Intră acum și în grupul de

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a emis, astăzi, un comunicat referitor la solicitările publice formulate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu referire la punerea în aplicare, de îndată, a prevederilor Legii privind Statutul personalului silvic.

Astfel, Romsilva susține că din considerente obiective, operaționalizarea principalelor prevederi ale legii nu putea fi realizată de către Consiliul de Administrație și conducerea executivă a Romsilva până la finele anului 2019, dar au fost imediat demarate, încă din 18 decembrie  2019, toate demersurile legale, iar negocierile sunt în desfășurare, între conducerea Romsilva si Federația Sindicatelor din Silvicultură.

Prin urmare, susține Romsilva, nu poate plana asupra conducerii Romsilva nici o intenție de inacțiune sau management defectuos.

Redăm mai jos comunicatul integral:

În contextulsolicitării publice din data de 21 ianuarie 2020, formulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu referire la punerea în aplicare, de îndată, a prevederilor Legii nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic;

conștientizării așezării ierarhice a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, ca regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

-împrejurării potrivit căreia, Regia Naționale a Pădurilor – Romsilva este supusă prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, respectând astfel principiile de funcționare ale unei regii autonome;

Consiliul de Administrație și conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prin directorul general Gheorghe MIHĂILESCU, încunoștințează respectuos, pe această cale, următoarele:

1.Conducerea executivă a Romsilva a manifestat permanent o conduită de respect pentru tot personalul silvic si mai ales pentru pădurari – aceștia din urmă reprezentând în mod practic și concret, celula de bază a Corpului silvic din perspectiva asigurării pazei și integrității fondului forestier național.

Atitudinea conducerii Romsilva s-a manifestat întotdeauna cu bună credință și printr-o totală disponibilitate la necesitățile și neajunsurile actuale ale tuturor categoriilor de personal silvic – materializându-se prin respectarea legislației în vigoare și acordarea tuturor drepturilor prevăzute de Contractul colectiv de munca (C.C.M), prin identificarea de resurse financiare și prevederea lor în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2019.

Concret, în anul 2019, Consiliul de Administrație și conducerea executivă a Romsilva au fost alături de familiile tuturor silvicultorilor agresați sau uciși în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu acordând, începând din luna noiembrie 2019, sprijin financiar celor trei copii minori ai pădurarului ucis în Județul Maramureș (câte un salariu minim pe economie, în cuantum brut, până la definitivarea studiilor pentru fiecare copil).

Din perspectiva aplicării și respectării prevederilor Legii nr. 234/2019, act normativ care modifică și completează OUG nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în vigoare din data de 16.12.2019, Consiliul de Administrație și conducerea executivă a Regiei, menționează:

● Actul normativ în discuție își are aplicabilitate pentru toate categoriile de personal silvic, indiferent de locul/instituția/unitatea/organizația în care-și desfășoară activitatea (potrivit art.2 din Legea nr.234/2019), și anume:

  • autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi de vânătoare, precum şi în structurile teritoriale de specialitate ale acesteia; 
  • structurile administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului şi bazele experimentale; 
  • ocoalele silvice de regim; 
  • structurile silvice de rang superior prevăzute la art. 13 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
  • structurile de gestionare a faunei cinegetice; 
  • administrațiile ariilor naturale protejate; 
  • forurile ştiinţifice, institutele/unităţile de cercetare ştiinţifică, inginerie şi dezvoltare tehnologică în silvicultură; 
  • unităţile/instituţiile de învăţământ care școlarizează în domeniul silvicultură; 
  • organizaţiile şi asociaţiile sindicale şi profesionale din domeniul silvicultură; 
  • unităţile de management ale proiectului/unitățile de implementare ale proiectului aferente domeniului silvicultură, indiferent de sursa/programul de finanțare; 
  • persoanele juridice de drept public care au în proprietate fond forestier; 
  • persoanele juridice şi fizice atestate/autorizate, în condițiile legii, să desfăşoare activităţi şi/sau să presteze servicii în domeniul silvicultură; 
  • organizațiile nonguvernamentale care au în obiectul de activitate conservarea şi dezvoltarea fondului forestier naţional şi/sau a fondului cinegetic naţional; 
  • unităţile şi subunităţile din structurile administratorului fondului forestier proprietate publică a statului care gestionează activităţile de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor de rasă din patrimoniul statului. 

● Din considerente obiective – operaționalizarea principalelor prevederi ale Legii nr. 234/2019 – nu putea fi realizată de către Consiliul de Administrație și conducerea executivă a Romsilva până la finele anului 2019, dar au fost imediat demarate, încă din 18 decembrie  2019, toate demersurile legale, iar negocierile sunt în desfășurare, între conducerea Romsilva si Federația Sindicatelor din Silvicultură.

Astfel, preocupările reale și asumate ale conducerii Romsilva, au condus  la aprobarea de către Consiliul de Administrație, în data de 18.12.2019, a comisiei de negociere și mandatare pentru negocierea actului adițional la Contractul colectiv de muncă înregistrat la ITM București sub nr.168/22.05.2019 în scopul transpunerii în acesta a prevederilor Legii nr.234/2019. (Pct.25.2 din Hotărârea C.A. nr.30/18.12.2019).

Concret, anterior operaționalizării principalelor prevederi ale Legii nr.234/2019, se impune  îndeplinirea următoarelor obiective:

– stabilirea impactului și a sustenabilității economico-financiare a majorării cu 18% a fondului de salarizare al Romsilva în contextul menținerii numărului existent de angajați la nivelul regiei, al unităților și/sau subunităților sale (obiectiv realizat);

– prognozarea bugetului de venituri și cheltuieli al Romsilva pentru anul 2020 în ipoteza aplicării dispozițiilor Legii nr.234/2019 după cum urmează:

  • pentru perioada 01.01.2020-28.02.2020 menținerea nivelului cheltuielilor cu personalul la cel actual (obligație legală stabilită prin Legea nr.5/2020 a bugetului de stat pentru anul 2020);
  • începând cu data aprobării prin hotărâre de guvern (H.G.) a bugetului de venituri si cheltuieli al Romsilva, recalcularea cheltuielilor cu personalul respectând majorarea salarială pentru categoria pădurarilor (1.5 ori salariul minim garantat în plată), precum și pentru toți ceilalți salariați (personal silvic sau de altă specialitate decât cea silvică);
  • începând cu data publicării in Monitorul Oficial al României a ordinului conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură privind normele metodologice de încadrare şi promovare a personalului silvic în grade profesionale şi gradații, recalcularea prin includerea și a noilor indemnizații de grad profesional în acord cu prevederile Legii nr.234/2019 (art. II din Statutul personalului silvic);

aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Romsilva pentru anul 2020;

– armonizarea prevederilor Contractului colectiv de muncă cu valabilitate 2019 -2021,  cu dispozițiile Legii nr. 234/2019, cu respectarea procedurii reglementate de Legea dialogului social nr. 62/2011procedură în curs de derulare la nivelul Romsilva.

În contextul argumentelor logice și obiective mai sus prezentate și probate, la care se adaugă și o serie de prevederi și termene legale ce se impun a fi respectate, apreciem respectuos că nu poate plana asupra conducerii Romsilva nici o intenție de inacțiune sau management defectuos.

Mai mult decât atât, fiind vorba de utilizarea surselor financiare (chiar și când vorbim despre salarizarea sau dotarea personalului silvic, desigur cu respectarea reglementărilor legale în vigoare) conducerea Romsilva manifestă prudență, urmărind o creștere rațională a salariilor personalului silvic, în acord cu prevederile Statutului personalului silvic (modificat și completat), care să fie sustenabilă, pentru care să existe resursele financiare necesare și să nu fie o creștere care să creeze grave dezechilibre între personalul silvic și personalul contractual angajat de altă specializare decât silvică, în ceea ce presupune desfășurarea în condiții de normalitate și eficiență a activității Romsilva.

Conchidem, prin asigurarea respectuoasă a domnului ministru, că în continuare respectăm toate actele normative și termenele legale, derulăm toate acțiunile și obligațiile ce cad în sarcina Consiliului de Administrație și a conducerii executive a Romsilva, primând interesul superior al întreg Corpului silvic – ca resursă umană indispensabilă în ceea ce privește apărarea și asigurarea integrității fondului forestier național.


Intră acum și în grupul de