Incendiu la o fabrică de mobilă din Rădăuți. ISU Suceava a constatat că focul a fost generat intenționat


Intră acum și în grupul de

O fabrică de mobilă din Rădăuți a fost cuprinsă de flăcări în seara de marți, 17 martie. Incendiul a izbucnit izolat, astfel încât pompierii au reușit să salveze o parte clădire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Slt. Alin Găleată, pompierii au fost anunțați la ora 22:40, iar la fața locului s-au deplasat Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret cu patru autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul halei de producție, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la vecinătăți.

Sursa precizează că incendiul a fost lichidat la ora 03:42, dar până atunci au ars deșeuri lemnoase și rumeguș, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, și s-a degradat instalația electrică amplasată deasupra tubulaturii de exhaustare.

Astfel, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul halei de producție (cu o suprafață de aproximativ 2.000 mp), centrala termică și camerele de uscare.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, mai menționează sursa citată.


Intră acum și în grupul de