Exporturile de mărfuri din județul Suceava au crescut cu 2,5% la începutul acestui an, constituind 0,7% din exportul țării. Cel mai mult se exportă produse din lemn

Statisticile oficiale arată că volumul mărfurilor exportate din judeţul Suceava în luna ianuarie 2020 reprezintă 17,6% din totalul exporturilor înregistrate în cadrul regiunii Nord-Est şi 0,7% din total exporturi realizate la nivel naţional.

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Suceava, la începutul anului 2020, județul Suceava a exportat cu 17,6% mai multe mărfuri față de luna decembrie 2019. Astfel, faţă de luna ianuarie 2019 exporturile de mărfuri au crescut cu 2,5%.

Potrivit DJS Suceava, exportul de mărfuri, exprimat în preţuri FOB, la nivelul judeţului Suceava a totalizat, în luna ianuarie 2020, 41.920 mii euro, în creștere cu 17,6% față de luna decembrie 2019. Concret, șase secţiuni au deţinut 87,4% din total exporturi:

  • produse din lemn, exclusiv mobilier (44,7%);
  • maşini şi aparate; echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (19,7%);
  • pastă de lemn, hârtie, carton şi articole din acestea (8,4%);
  • mijloace şi materiale de transport (5,6%);
  • materiale textile şi articole din acestea (4,7%), materiale plastice;
  • cauciuc şi articole din acestea (4,3%).

Sursa precizează că faţă de luna decembrie 2019, în luna ianuarie 2020 s-au înregistrat creşteri ale volumului exporturilor la secţiunile:

  • articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă şi din materiale similare (409,1%);
  • piei crude, piei tăbăcite, blănuri şi produse din acestea (227,0%);
  • instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice, medico-chirurgicale şi similare; ceasuri; instrumente muzicale; părţi şi accesorii ale acestora (182,8%);
  • încălţăminte, pălării, umbrele şi articole similare (179,2%);
  • metale comune şi articole din acestea (73,1%);
  • pastă de lemn, hârtie, carton şi articole din acestea (70,0%);
  • produse vegetale (33,7%);
  • mijloace şi materiale de transport (26,3%);
  • materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (25,8%);
  • produse minerale (25,0%);
  • maşini şi aparate; echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (21,6%);
  • produse din lemn, exclusiv mobilier (21,0%).

În același timp, s-au înregistrat și scăderi. Astfel, scăderi ale volumului exporturilor în luna ianuarie 2020 faţă de luna decembrie 2019 s-au înregistrat la secţiunile:

  • produse chimice (-72,4%);
  • materiale textile şi articole din acestea (-38,4%);
  • grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale (-16,7%);
  • animale vii şi produse animale (-3,9%).
loading...