Trei suceveni care au atacat cu săbiile un bărbat din Arbore au fost trimiși în judecată


Intră acum și în grupul de

Cei trei bărbați din Arbore care au atacat cu săbii de tip macetă un bărbat aflat pe terasa unui local din sat comună au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv de procurorii suceveni pentru tentativă la omor, amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice  și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Potrivit Parchetului Tribunalului Suceava, în seara zilei de 4 august 2020, între orele 23:20-23:30, cei trei s-au înarmat fiecare cu câte o sabie metalică de tip macetă, după care s-au deplasat lângă și apoi pe terasa unui bar, iar acolo, în prezența mai multor clienți, după un scurt conflict verbal, au lovit cu săbiile în mod repetat, cu intensitate, la nivelul capului și al umerilor, un bărbat.

Acesta a suferit mai multe leziuni prin lovire și tăiere care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale.

Bărbatul, cu ajutorul unor persoane aflate pe terasa barului a reușit să se refugieze și baricadeze în interior, iar agresorii au proferat amenințări cu moartea la adresa lui și au lovit ușa și fațada clădirii barului cu săbiile, provocând teama și indignarea clienților prezenți.

Dosarul urmează să fie judecat de Tribunalul Suceava.


Intră acum și în grupul de