Intră acum și în grupul de
Pompierii militari au acționat în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru lichidarea unui incendiu ce a cuprins o gospodărie din Ostra.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, cpt Alin Găleată, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Ostra și Stulpicani, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit și mai multe anexe gospodărești, cu pericol de propagare a flăcărilor la vecinătăți.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru un bărbat (46 de ani) și o femeie (62 de ani), ambii cu atac de panică. Ulterior, după ce li s-a ameliorat starea, cei doi au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
În incendiu au ars interiorul casei de locuit (P+1), cu bunurile aferente, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, acoperișul bucătăriei de vară pe 50 de metri pătrați, adăpostul de animale și depozitul de furaje, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați, circa 5 tone de furaje și 10 metri cubi lemn de foc. S-au degradat învelitorile din tablă ale construcțiilor afectate, pereții locuinței, bunuri casnice și altele.
Flăcările au izbucnit din podul bucătăriei de vară, cel mai probabil din cauza efectului termic generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat după circa patru ore de intervenție, iar pompierii au salvat un alt adăpost de animale din aceeași gospodărie.
Intră acum și în grupul de