Dorinta ministrului Educatiei de a exista universitati în orasele de provincie ii bulversează dar si bucura pe universitarii suceveni


Intră acum și în grupul de

Doar universităţile cu programe viabile vor primi susţinere financiară, a anunţat ministrul Funeriu, care spune că nu ne permitem să finanţăm programe neviabile. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, se declară un susţinător al autonomiei universitare, dar a spus că vor fi sprijinite financiar numai acele universităţi care au programe viabile.

„Una din reglementările fundamentale ale actualei legi este să clasificăm universităţile în funcţie de misiunea lor proprie, să avem universităţi care merg preponderent până la nivel de licenţă, de master şi universităţi, cele mai performante, care merg până la nivel de doctorate. Resursa statului trebuie să meargă acolo unde o universitate îşi poate îndeplini misiunea sa specifică”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Despre domeniul universitar, ministrul Funeriu a mai declarat că „s-au spus lucruri neadevărate referitor la ceea ce intenţionează ministerul să facă prin noua lege a educaţiei”.

„Este un domeniu foarte sensibil, despre care s-a minţit foarte mult. Sunt multe lucru neadevărate despre ceea ce dorim să facem în domeniul universitar şi aş vrea să clarific câteva dintre ele. Sunt un adept a tot ceea ce înseamnă autonomie universitară. Nimeni nu vrea să îngrădească autonomia universitară, dar, autonomia universitară nu înseamnă ca eu, statul, eu contribuabilul să dau bani, iar universitatea, în absenţa oricărei răspunderi publice, face şi ce trebuie şi ce nu trebuie. Sporirea autonomiei universitare, care este acordată prin această lege, trebuie să meargă în paralel cu asumarea unei răspunderi publice, pe care fiecare universitate a primit-o în momentul acreditării”, a mai spus ministrul.
Ministrul a mai declarat că doreşte, prin noua lege a educaţiei, susţinerea universităţilor din oraşele provincie.

„Sunt extrem de ataşat de faptul de a avea universităţi în oraşe de provincie, pentru că acest lucru intră într-un context. Prea mult timp, în România, noi am dus resursa umană acolo unde se află cunoaşterea, am dus copii din sate în oraşe, am dus copii din oraşe de provincie la facultăţile din Iaşi, Timişoara, Cluj, Craiova. Conceptul acestei legi este să reparăm această greşeală şi să ducem cunoaşterea acolo unde se află resursa umană”, a adăugat Daniel Funeriu.

Aceste afirmaţii ce ar trebui să-i liniştească pe profesorii universitari suceveni, îi bulversează şi mai mult deoarece acesta se contrazice, căci noua lege a educaţiei stipulează altceva.

Proiectul de lege a educaţiei a trecut de Camera Deputaţilor, motiv de îngrijorare pentru universitarii suceveni, întrucât acesta prevede că universităţile mici vor fi desfiinţate, iar în această categorie intră şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Potrivit proiectului de lege a educaţiei, universităţile mici aflate la distanţe sub 150 de kilometri de centre universitare importante vor fi desfiinţate şi doar o parte din facultăţile de la vechea universitate vor fi menţinute, în funcţie de interesele fiecăreia din noile instituţii de învăţământ superior creată în urma comasării. Odată cu această comasare va rezulta un fel de universităţi de tip mare combinat sau corporaţie, fiind din start avantajate centrele universitare vechi. În schimb, oraşele în care se încearcă de ceva vreme să se pună bazele unor instituţii de învăţământ superior vor fi dezavantajate.

Actuala lege are prevederi care conferă o autonomie universitară sporită instituţiilor de învăţământ superior, dar nu dă dreptul acestora de a-şi înstrăina patrimoniul. În schimb, noua lege v-a da posibilitatea punerii în aplicarea unor scenarii pornind de la comasarea micilor universităţi cum ar fi cea de la Suceava în cadrul celei de la Iaşi, ulterior desfiinţarea unor facultăţi sucevene şi apoi, întrucât acestea din urmă nu vor mai fi la Suceava, se va poate scoate la vânzare sau se va putea concesiona în total sau în parte patrimoniului acestora.

Prorectorul universităţii sucevene, Aurel Burciu, a parafrazat o exprimare mai veche a rectorului Adrian Graur. „Dacă ar fi să ne unească, am prefera că ne unim cu universitatea din Cernăuţi care este şi mai aproape din punct de vedere geografic de Suceava”, a declarat Aurel Burciu. Acesta este de părere că proiectul de lege al educaţiei forţează din mai multe puncte de vedere articolul 32 din Constituţia României, care consfinţeşte dreptul la învăţătură. Într-unul din alineatele acestui articol se precizează că dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământ superior, iar prin noile prevederi stipulate în proiectul de lege al educaţiei nu se mai poate asigura corespunzător accesul la instituţiile de învăţământ superior. De asemenea, într-un alt alineat se spune clar şi limpede că „autonomia universitară este garantată”.


Intră acum și în grupul de